Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunță miercuri că reglementările din sistemul de sănătate instituite pe perioada stării de alertă rămân valabile până la data de 31 martie, scrie Agerpres.
„Reglementările din sistemul de sănătate instituite pe perioada stării de alertă rămân valabile până la data de 31.03.2022, chiar dacă starea de alertă a încetat începând din 9.03.2022”, afirmă CNAS.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate susţine că va anunţa în timp util reglementările care vor intra în vigoare începând cu data de 1 aprilie 2022.
Una dintre reglementări se referă la posibilitatea acordării la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare, de consultaţii medicale în asistenţa medicală primară şi în ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped.
Consultaţiile medicale la distanţă se acordă şi se validează fără a fi necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia însă toate celelalte servicii medicale vor fi validate cu cardul de sănătate.