12 iulie, 2020

CNAIR a semnat, vineri, contractul de servicii având ca obiect „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Drum Expres Constanța-Tulcea”. Câștigător al procedurii de achiziție publică este Asocierea Search Corporation SRL – Egis România SA.

Valoarea contractului este de 17.845.626,28 lei fără TVA. Proiectul este prevăzut în Master Planul General de Transport al României (MPGT) și este inclus în Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020.

Cum durata contractului de servicii semnat vineri este de 24 luni, asta înseamnă că, în cel mai fericit caz, CNAIR va reuși să deconteze din fonduri europene aferente exercițiului 2014-2020 doar documentațiile tehnice ale proiectului.


„Proiectul are ca scop realizarea unui sector de drum expres între localitățile Ovidiu și Tulcea, acesta făcând parte din strategia de implementare la nivel național pentru Drumul Expres cu denumirea generică „Dobrogea Expres” și care realizează legătura între localitățile Constanța – Babadag – Tulcea – Isaccea – Măcin – Brăila. Acest drum va asigura baza necesară cererii de transport în creștere și un grad ridicat de siguranță a traficului rutier”, arată un comunicat CNAIR.

În timp ce autoritatea de management a infrastructurii rutiere anunță că, practic, peste 2 ani România va avea încă o documentație tehnică pentru un șantier, Asociația Pro Infrastructură anunța acum 2 zile că sunt șanse minime ca loturile 1 și 2 ale Autostrăzii Sebeș-Turda să fie finalizate în acest an, așa cum prevăd contractele.

Exemplu elocvent oferit de asociație, pe data de 10 iulie 2020: După aproape 6 (șase) ani de la semnarea contractului lotului 1 din Autostrada A10 Sebeș-Turda, s-a intrat în linie dreaptă cu relocarea stâlpilor de înaltă tensiune la nodul rutier Alba Iulia Nord.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: