23 martie, 2021

Pasagerii zborurilor anulate sau întârziate din cauza unei greve a piloţilor sau altor salariați care solicită drepturi salariale trebuie despăgubiţi de companiile aeriene, a decis marţi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

O astfel de grevă, chiar dacă este organizată „cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia naţională”, „nu echivalează cu noţiunea de ‘circumstanţă extraordinară’” care să permită companiei să se considere exonerată de la a mai plăti aceste compensaţii, a stabilit CJUE, conform unui comunicat al instanței din Luxemburg.

Cazul a fost trimis la CJUE de o instanţă din Suedia, în urma refuzului companiei aeriene scandinave SAS de a despăgubi un pasager al cărui zbor a fost anulat în 2019, în timpul unei greve de şapte zile a piloţilor SAS din Suedia, Danemarca și Norvegia.


Greva a respectat procedurile și a fost declanșată pentru obținerea unor majorări salariale, pentru schimbarea programului de lucru al piloților etc., în cadrul negocierilor pentru contractul colectiv de muncă.

Negocierile au eșuat, iar SAS s-a apărat la CJUE susținând că respectiva grevă se încadrează la categoria „circumstanţelor extraordinare”, „întrucât nu era intrinsecă exerciţiului normal al activităţii sale (…) şi era în afara controlului său efectiv”.

Magistrații CJUE precizează însă „circumstanţele extraordinare” presupun două criterii din Regulamentul Drepturilor Pasagerilor se referă la evenimente ce întrunesc simultan două condiții – nu sunt inerente în activitatea obișnuită a unei companii aeriene și sunt dincolo de controlul companiei.

Negocierile între administrația companiei și sindicate sunt însă normale, angajații au dreptul la grevă, iar compania primise și notificarea referitoare la posibilitatea declanșării grevei, astfel încât cunoștea riscul producerii acestui eveniment și avea posibilitatea de a atenua consecințele acțiunii angajaților săi.


Decizia este un precedent pentru instanțele naționale, care vor trebui să soluționeze dosarele similare în concordanță cu hotărârea de marți a CJUE.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: