Au trecut mai bine de 10 ani de la criza creditelor ipotecare subprime din SUA, care a declanșat o undă de șoc uriașă în întreaga lume. Recuperarea economiilor mondiale a fost fragilă și costisitoare. Perspectiva unei alte recesiuni globale este reală, cu o încetinire economică evidentă în SUA și în alte mari economii din Europa și Asia.
CNBC analizează câteva situații de pe întreg globul care ar putea genera în curând și mai mult stres politic și financiar.
Încetinirea economiei americane
„Când America strănută, lumea se îmbolnăvește de gripă”, se spune. Și, pe măsură ce efectele scăderii impozitelor, în valoare de 1,5 trilioane de dolari, impusă de președintele Donald Trump încep să se dilueze, economia Statelor Unite arată că este pe cale să strănute.
Din aprilie până în iunie, investițiile în afaceri au scăzut cu 1% față de același trimestru din 2018. Încrederea consumatorilor a scăzut la cel mai redus nivel din ultimele nouă luni în septembrie.
De asemenea, așteptările consumatorilor cu privire la perspectivele pe termen scurt au scăzut brusc în aceeași lună. Producția industrială a scăzut la cel mai mic nivel din 128 de luni, ceea ce a dus la scăderea cu 800 de puncte a indicelui Dow Jones în doar două zile.
Și profiturile corporațiilor au scăzut: Top 500 S&P a înregistrat o scădere a veniturilor atât în primul trimestru cât și în cel de-al doilea trimestru 2019. Fed se așteaptă acum la o creștere economică de 2,2% în acest an, sub ținta de 3% a administrației Trump.
Datoriile Chinei sunt pe cale să explodeze
China și-a alimentat economia din datorii, iar cifrele au devenit uimitor de mari. Institute of International Finance (IIF) din Washington a estimat că, în primul trimestru al anului 2019, valoarea totală a datoriilor companiilor, populației și guvernamentală din China a atins 303% din PIB.
China spune că poate gestiona situația, însă pârghiile de politică sunt împiedicate de riscul de a accelera încetinirea creșterii economice, care se resimte deja.
Agenția de rating Moody’s a confirmat ratingul datoriei A1 din China în iulie a acestui an, dar a avertizat: „Episoadele de stres financiar pentru unele bănci locale sau companii de stat vor continua să testeze capacitatea guvernelor centrale și regionale de a preveni contagiunea“.
În ultimul deceniu, China a reprezentat aproximativ o treime din creșterea economică globală în fiecare an. Orice aterizare dură pentru economie ar afecta imediat alte părți ale lumii, iar investitorii s-ar grăbi să își protejeze activele.
Protestele din Hong Kong
Tulburările publice din Hong Kong au avut loc de mai bine de patru luni. Au început ca o opoziție la influența puterii Chinei continentale, dar acum au apărut și solicitări de reformă a proprietății.
Hong Kong este un hub esențial pentru activități financiare și pentru comerț. Bank for International Settlements a calculat că orașul a efectuat tranzacții valutare în valoare de 437 miliarde de dolari în 2016. De asemenea, este o sursă uriașă de export – livrând mărfuri în întreaga lume.
Centrul financiar acționează ca o poartă de intrare și de ieșire pentru economia chineză, prin intermediul băncilor care se stabilesc aici. Prin urmare, tulburările civile continue ar putea afecta economiile din întreaga lume, deoarece comerțul și investițiile sunt perturbate.
Contagiunea situației din Argentina
La începutul anului 2019, investitorul Mark Mobius a anunțat că firma sa nu va mai investi în Argentina. „Calitatea vieții a scăzut; nivelul învățământului a scăzut și nu suntem mulțumiți de situația macroeconomică”, a spus investitorul, care a spus că își va schimba poziția doar dacă președintele Mauricio Macri va obține un mandat la alegeri. Votul a venit în august, Macri a pierdut, iar piața l-a urmat pe Mobius.
Bursa din Argentina a scăzut cu peste 30% în zilele următoare votului, cea mai mare cădere de acest fel pe plan mondial, din 1950. În orele imediate de după vot, peso a pierdut 15% din valoare față de dolarul american. Acest lucru va face împrumuturile în dolari mai scumpe.
Țara are datorii scadente în valoare de 80 de miliarde de dolari în 2019 și 2020, iar perspectiva ca țara să își dorească rostogolirea datoriilor, pentru a treia oară în mai puțin de 20 de ani, este din ce în ce mai puternică. Andrea Iannelli, directorul investițiilor la Fidelity International, a declarat, în august, pentru CNBC, că se aștepta ca situația să afecteze și alte state.
Căderea „dictatorului preferat” al lui Donald Trump
Luna trecută, mijloacele de informare din întreaga lume au raportat manifestații împotriva guvernului egiptean în mai multe orașe, inclusiv Alexandria și Cairo.
Protestele au avut un efect direct asupra bursei egiptene EGX 30, provocând o scădere de 11% care a eliminat toate câștigurile acumulate în 2019. Analistul Farouk Soussa de la Goldman Sachs a declarat într-o notă din septembrie că impactul negativ asupra activelor din Egipt ar putea fi mai susținut dacă instabilitatea politică continuă.
Cifrele Departamentului de Stat arată că investițiile directe ale SUA în Egipt au fost de 21,8 miliarde de dolari și relațiile dintre cele două țări s-au îmbunătățit recent. Se spune că președintele Donald Trump a întrebat „Unde este dictatorul meu preferat?” când așteaptă să se întâlnească cu Sisi la summitul G-7 din august. Sisi a consolidat legăturile cu Arabia Saudită vecină. Orice încercare de a-l înlătura ar duce probabil la creșterea tensiunilor, cel puțin pe termen scurt, între Riyadh și Cairo.