Mortalitatea în exces din România a urcat în luna noiembrie 2020 cu mult peste media UE ( +63,5% față de +40,4%), potrivit datelor comunicate de Eurostat pentru a evalua impactul pandemiei.
Acest indicator exprimă evoluția procentuală în fiecare lună a anului trecut față de media acelorași luni din perioada 2016 – 2019, plecând de la premiza că factorul care a intervenit, direct sau indirect, în sensul majorării fatalității este epidemia de Covid19.
Cu toate acestea, datele prezentate de Eurostat arată mai bine în cazul nostru decât cele înregistrate pentru luna noiembrie 2020, în condițiile valului al doilea al pandemiei, de Polonia (+97,2%), Bulgaria (+95,7%), Slovenia (91,0%) sau Cehia (+76,8%).
Cu valori mai reduse decât noi s-au poziționat țări precum Lituania (+39,0%, dar în creștere ulterioară pe decembrie la 77,5%), Croația (+46,3%) și Ungaria (+56,8%).
În prima parte a anului, atunci când a apărut primul val al pandemiei, urmare și a măsurilor mult mai stricte implementate timpuriu, România a stat mai bine în raport cu media europeană, înregistrând chiar o rată de mortalitate mai redusă decât media celor mai recenți patru ani în patru din primele cinci luni din 2020.
De reținut, din perspectiva implementării regulilor de distanțare socială și îngreunării accesului la serviciile medicale uzuale (inclusiv de teama contaminării cu virusul SARS-Cov 2), balticele Estonia (+6,5%) și Letonia (+9,7%) s-au poziționat în cadrul grupului nordic format din Finlanda, Danemarca (cu câte 5,5%), Suedia (10,4%) și Germania (12,3%).
Raportul Eurostat menționează România ca fiind primul stat european care a înregistrat o creștere de peste zece puncte procentuale a mortalității în exces în partea a doua a anului ( +11,7pp, în iulie), mai devreme decât Polonia (+11,2 pp în august) sau Cehia (+11,3 pp) și Grecia (+10,3 pp, ambele în septembrie). Indicatorul prezentat nu face diferența între cauzele de deces, și nu discriminează după sex sau categoria de vârstă.