vineri

19 aprilie, 2024

18 noiembrie, 2019

Dezangajarea creditorilor străini față de economia românească a sporit de câteva ori în ultimii trei ani, și doar în funcție de evoluția  depozitelor pe termen lung ale nerezidenților în România.

Depozitele străinilor au scăzut cu 803 milioane de euro sau cu 56% în primele 9 luni din 2019, dar sunt de aproape 6 ori mai mici față de decembrie 2016, de aproape 4 ori sub cele din 2017 și de 2,3 ori față de descembriie 2018.

Soldul împrumuturilor negarantate public acordate de creditorii străini filialelor și partenerilor din România a scăzut cu jumătate de miliard de euro (-2%) în primele 9 luni din 2019, până la 31,741 miliarde de euro.


Peste 92% din această datorie este cea către creditori privați, potrivit datelor Băncii Naționale a României.

În schimb, datoria externă totală a României a crescut cu peste 8,4% în primele nouă luni, până la maimult de 108,2 miliarde de lei, pe seama creșterii datoriei publice cu 17%, până la 40,86 miliarde de euro.

Pe de altă parte, totalul depozitelor bancare în lei ale nerezidenților au scăzut cu peste 7% în primele 9 luni ale anului și cu 9,2% septembrie / septembrie 2018, până la 48,056 miliarde de lei.

Totodată, valoarea portofoliilor nerezidenților la Bursa de valori București (BVB) a rămas relativ constantă în 2019 (sub 700 milioane de lei), în ciuda creșterilor indicilor bursieri.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: