2 iunie, 2014

Secretarul american al Apărării Chuck Hagel va fi joi în România. El va vizita, împreună cu omologul său Mircea Duşa nava USS Vela Gulf, care se va afla în ţara noastră între 3 şi 6 iunie.

Vizita în România a ministrului american al Apărării face parte dintr-un turneu început săptămâna trecută. Şeful Pentagonului va ajunge în ţara noastră după reuniunea de la Bruxelles a miniştrilor Apărării ai ţărilor NATO.

Miniștrii apărării ai celor 28 de țări membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) discută situația din Ucraina și mai ales „consecințele pe termen lung ale politicii Rusiei” față de această țară, potrivit anunţului făcut luni de purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu.


NATO a suspendat orice colaborare cu Rusia, cu excepţia Consiliului NATO-Rusia, după ce Moscova a luat decizia invadării şi anexării Crimeei.

Vizita în România a şefului Pentagonului vine în contextul interesului crescut al SUA şi NATO pentru ţara aflată la graniţa NATO, la câteva sute de kilometri de o zonă extrem de tensionată.

Nava americană pe care o vor vizita cei doi miniştri ai apărării este a treia navă care patrulează în apele Mării Negre, de la deteriorarea situaţiei în regiune. Este o expresie a prezenţei sporite a forţelor militare americane şi aliate, în contextul în care ţările de la graniţa Aliantei au solicitat această prezenţă.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: