13 aprilie, 2022

Comerțul dintre China și Rusia a înregistrat o creștere de peste 12% în martie față de anul anterior, transmite Reuters. În primul trimestru, comerțul dintre cele două țări s-a ridicat la 38,2 miliarde de dolari, cu 28,7% peste nivelul din primele trei luni ale anului trecut.

Totodată, relațiile comerciale dintre Chinei și Ucraina au înregistrat o creștere de 10,6% în primul trimestru, la 4,6 miliarde de euro, mai puțin de jumătate din comerțul lunar dintre China și Ucraina.

Livrările către și dinspre Rusia au crescut cu 12,76% în martie, până la 11,67 miliarde de dolari, potrivit datelor publicate miercuri de autoritățile vamale chineze. Ritmul de creștere a încetinit față de cel din februarie – de 25,7%. Cu toate acestea, comerțul cu Rusia a înregistra o creștere mai însemnată decât cea a schimburilor comerciale ale Chinei cu restul lumii – de 7,7% în martie, respectiv 504,79 miliarde de dolari.


Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie într-o mișcare pe care Moscova a descris-o drept o „operație militară specială” menită să demilitarizeze țara.

Beijingul a refuzat să catalogheze atacul rus drept invazie, criticând în repetate rândul sancțiunile impuse de statele Occidentale împotriva Moscovei.

Cu câteva săptămâni înainte de atacul asupra Ucrainei, China și Rusia au anunțat un parteneriat strategic „fără limite”. Anul trecut, comerțul total dintre China și Rusia a crescut cu 35,8%, până la un nivel record de 146,9 miliarde de dolari.

Cooperarea economică și comercială a Chinei cu alte țări, inclusiv Rusia și Ucraina, rămâne normală, a declarat purtătorul de cuvânt al vamal Li Kuiwen într-o conferință de presă.


Rusia este o sursă majoră de petrol, gaze, cărbune și mărfuri agricole pentru China. Economia Rusiei este pe cale de a se contracta cu peste 10% în 2022, a declarat marți fostul ministru de finanțe Alexei Kudrin, lovită de inflația în creștere și fuga de capital.

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și-a revizuit marți previziunile privind creșterea comerțului mondial în acest an, din cauza impactului războiului Rusia-Ucraina, la 3%, de la 4,7% estimarea anterioară.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: