4 noiembrie, 2024

Ministerul Comerţului de la Beijing a anunţat luni că a iniţiat la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) acțiunea împotriva impunerii de către UE a unor tarife vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice din China. Un oficial OMC a confirmat depunerea plângerii.

Ministerul chinez al Comerțului a declarat că acțiunea a fost înregistrată „pentru a proteja interesele de dezvoltare ale industriei vehiculelor electrice și cooperarea globală pentru transformarea ecologică”, relatează Politico.

Reamintim că săptămâna au intrat în vigoare tarifele vamale de până la 35,3% ale UE impuse producătorilor chinezi de vehicule electrice pe baterii (BEV). Taxele se vor aplica timp de cinci ani, în plus faţă de tarifele vamale standard de 10% aplicat de UE la maşinile importate.


Tarifele vamale care se aplică celor trei producători chinezi din eşantion sunt de 17% pentru automobilele BYD, de 18,8% pentru automobilele Geely şi de 35,3% pentru automobilele SAIC. Altor companii care au cooperat în timpul investigaţiei li se vor aplica tarife de 20,7%.

În urma solicitării de examinare individuală, pentru maşinile Tesla se vor aplica tarife de 7,8%.

Săptămâna trecută, Ministerul Comerţului a confirmat vizita unei delegaţii UE pentru negocieri privind angajamentele de preţ în disputa privind tarifele vamale suplimentare.

China se confruntă pe plan global cu sporirea presiunilor comerciale în urma creşterii semnificative a exporturilor sale EV, multe ţări susţinând că producţia este puternic subvenţionată de Beijing, pentru a stimula creşterea economiei.

China este cel puțin cu o generație în fața UE în privința tehnologiilor pentru mașinile electrice


China este cu cel puțin o generație înaintea campionilor auto din Europa în privința tehnologiei EV, iar acest lucru provoacă îngrijorări în întreg blocul comunitar, determinând o re-evaluare a planului de renunțare la motoarele cu combustie internă. Partidul Popular European a făcut campanie pentru inversarea interdicției de facto a UE de a vinde noi vehicule cu combustie internă după 2035, iar industria auto a făcut apeluri similare.

Dezbaterea, însă, riscă să irosească orice fereastră pe care taxele ar putea să o ofere producătorilor auto.

„Dincolo de taxe, provocarea fundamentală a Europei în privința competitivității rămâne. Avem în continuare nevoie urgentă să reducem costurile de afaceri de-a lungul lanțului de valoare al vehiculelor electrice în UE, pentru a oferi companiilor noastre o platformă pentru a concura cu China pe termen lung”, a comentat Chris Heron, secretarul general al grupului de lobby pentru e-mobilitate AVERE.

Consumatorii europeni ar putea să nu resimtă aceste taxe

Experții se așteaptă ca producătorii chinezi să poată absorbi taxele și totuși să obțină profit. Se speră că principalul efect al acestora va fi stoparea avansului cotei de piață a producătorilor din China, oferind astfel producătorilor europeni un spațiu de respiro pentru a concura.

Berlinul se opune taxelor și susține că o eventuală reacție a Chinei ar afecta industria auto din Germania.

Mai exact, Berlinul se teme că industria sa auto, care este puternic expusă pe China în ceea ce privește vânzările și producția, va suferi represalii comerciale similare cu cele suportate de sectorul francez de coniac — prima victimă colaterală a acestui conflict comercial.

Pe lângă asta, brandurile chinezești precum BYD se extind cu noi fabrici în Turcia și Ungaria. Odată ce acestea devin operaționale, compania va putea produce local și va fi protejată de aceste măsuri.

Cererea de vehicule electrice este, de asemenea, în scădere în majoritatea piețelor. Producătorii europeni de mașini și baterii simt și ei presiunea, Volkswagen amenințând că va închide trei fabrici din Germania. Producătorul suedez de baterii Northvolt, care îl are pe VW printre principalii investitori, a anunțat concedieri luna trecută.

(Citește și: Taxele UE pentru mașinile electrice produse în China au intrat în vigoare. Tarife diferențiate. Experții sunt sceptici privind eficiența lor)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: