Armata Chinei a simulat lovituri de precizie împotriva Taiwanului în a doua zi de exerciții în jurul insulei, ministerul taiwanez al apărării anunțând duminică, potrivit Reuters, mai multe ieșiri ale forțelor sale aeriene.
Operațiunea, denumită „Joint Sword”, a fost denunțată cu fermitate de Taiwan, iar Statele Unite au cerut Beijingului să dea dovadă de „reținere” și să păstreze „deschise” canalele de comunicare.
Manevrele au fost lansate după ce președintele taiwanez Tsai Ing-wen s-a întâlnit miercuri în California cu președintele Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy, moment în care Beijing a promis că va răspunde cu măsuri „ferme și energice”.
Aceste măsuri vizează să stabilească capacitatea Chinei de a „prelua controlul asupra mării, spațiului aerian și informațiilor (…) pentru a crea o descurajare și o încercuire totală” a Taiwanului, a declarat sâmbătă televiziunea de stat chineză.
Armata chineză a simulat „lovituri de precizie” împotriva unor „ținte cheie de pe insula Taiwan și din apele înconjurătoare”, implicând zeci de avioane și trupe terestre, potrivit televiziunii de stat.
Beijing a precizat că nave, avioane de luptă, avioane-cisternă și tehnici de bruiaj sunt mobilizate în cadrul manevrelor, care ar trebui să dureze până luni.
Duminică, Ministerul Apărării din Taiwan a detectat nouă nave de război și 58 de avioane chineze în jurul insulei, după ce cu o zi înainte a reperat tot atâtea nave și 71 de avioane.
Oficialul taiwanez a declarat că monitorizează mișcările armatei chineze prin intermediul unui „sistem comun de informații și recunoaștere”.
***