Chimpex, unul dintre cei mai importanți operatori din Portul Constanța, a aniversat la finalul saptamanii trecute, la Constanța, 50 de ani. La eveniment au participat reprezentanți ai familiei Chimpex și ai investitorului său elvețian, Ameropa, ambasadorul Elveției în România, Arthur Mattli, precum și distinși invitați locali și internaționali.
“Pe viitor, importanța Chimpex pentru România și pentru Europa va crește. Pe fondul unei nevoi din ce în ce mai evidente pentru creșterea rezilienței, a diversității ecologice, a siguranței alimentare și a conversațiilor strategice la nivel global de replanificare a capacităților la nivel continental, acest terminal și această companie vor deveni unul dintre punctele cheie prin care Europa va discuta geopolitică și geoeconomie cu restul lumii. Chimpex va rămâne o sursă importantă de venituri pentru bugetul național și va fi o cheie de negociere a planurilor UE,” a declarat Mihai Panait, directorul general Chimpex.
Odată cu privatizarea de succes din 2012, Chimpex a devenit parte a Grupului Ameropa, ceea ce a asigurat creșterea sustenabilă a companiei, dezvoltarea comunității constănțene și a contribuit la afirmarea Chimpex în comerțul agricol global. În prezent, Chimpex este liderul din portul Constanța, și mai larg din România, la capitolul transport agricol.
Președintele Consiliului de Administrație Ameropa, Andreas Zivy, a subliniat în alocuțiunea sa importanța pe care o are Chimpex în cadrul ecosistemului Ameropa, o companie elvețiană cu tradiție și operațiuni globale, punând accentul pe talentul și dedicarea echipei care a contribuit la succesul actual. El a reiterat încrederea în agricultura românească și rolul istoric al portului Constanța în “hrănirea umanității”, de peste 2500 de ani.
La final, William Dujardin, CEO Ameropa Group, a afirmat că “în sistemul global de comercializare agricolă, Chimpex este o parte esențială, România avand o poziție internațională importantă prin Chimpex și terminalul său. Trebuie să continuăm să ajutăm la hrănirea umanității și noi, ca Ameropa, ne angajăm să contribuim și mai mult la înflorirea și eficiența agriculturii din România, operând în contextul noii Politici Agricole a UE, dar și al schimbărilor climatice.”
Evenimentul aniversar a fost moderat de analistul Radu Magdin, care a remarcat faptul că, prin investiția de la Chimpex – și mai larg prin celelalte investiții în România: Azomureș, Ameropa Grains, Promat și Agroind – Ameropa oferă exemplul modelului de dezvoltare optim pentru viitorul României: echipa comună locală-globală de talent, expertiză, tradiție și capital.