11 iunie, 2019

CFR a semnat marți, la 12 zile de la desemnarea câștigătorului licitației, contractul pentru proiectarea și execuția legăturii feroviare dintre Gara de Nord și Aeroportul Henri Coandă  (3 km de cale ferată) și stația de la terminalul sosiri de la aeroport.

Lucrările vor fi efectuate de asocierea Arcada – ISPCF SA – DB Engineering & Consulting GMBH în baza unui contract de 398,16 milioane lei, plus TVA


Lucrarea va conține și un viaduct lung de mai bine de 1,5 kilometri care va supratraversa DN1, în zona aeroportului.

Contractul are o durată de 14 luni (2 luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie), însă reprezentanții CFR dau ca termen de finalizare mai 2020, chiar înainte de meciurile organizate de București în cadrul EURO 2020.

În paralel, CFR mai desfășoară un contract cu Porr Construct pentru dublarea a 8 km de linie de cale ferată, între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti, proiect în valoare de 50,5 milioane lei, cu finanţare asigurată de la Bugetul de Stat.

Potrivit reprezentanților CFR SA, la finalizarea lucrărilor, cei aproximativ 20 de kilometri dintre Gara de Nord și Aeroportul Otopeni vor putea fi parcurși în 22 de minute. Garniturile ar urma să circule din jumătate în jumătate de oră.


Conectarea Aeroportului Otopeni de Capitală printr-o legătură de cale ferată sau metrou a fost una dintre cerințele puse autorităților de la București pentru ca România să poată găzdui 4 meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal din vara lui 2020.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: