27 mai, 2020

Interzicerea prin lege a vânzării acțiunilor statului la companiile la care este acționar „poate afecta dezvoltarea pieței de capital din România și nu ajută recuperarea economiei în acest an greu încercat de pandemia COVID-19”, spune un comunicat al Asociației CFA România.

Mai mult, proiectul de lege adoptat de Senat interzice și listarea companiilor de stat într-o perioadă în care acestea au nevoie de mari sume de bani, spune CFA România.

Analiștii CFA reproșează proiectului că nu are la bază studii de impact dezbatute public și nici nu are în vedere consecințele în întreaga economie.


Durata interdicției de doi ani este „stabilită arbitrar“, iar legea ar putea produce situatii similare altor reglementări, precum OUG 114 / 2018, care „au avut nevoie de modificări ulterioare – unele dintre ele de mai multe ori – pentru a elimina inadvertențele sau consecințele dezastruoase, ori chiar încălcarea directivelor europene în domeniul legiferat”.

„Protejarea intereselor economice ale Statului Român în contextul economiei de piață trebuie realizată prin implementarea celor mai bune practici financiar-economice aferente tranzacțiilor de tip M&A (înțelese ca fuziuni, achiziții, listari) și nu prin măsuri legislative atipice”.

Mai mult, legea împiedică creșterea calitatii guvernanței corporative și a lichidității pieței de capital românești, frânând dezvoltarea sa în loc să atragă investitorii privați locali si internationali și să creeze „noi oportunități pentru finanțare, reprezentând alternative pentru investiții și economisire pe termen lung pentru populație”.

„Așa cum o arată experiența țărilor din fostul bloc comunist, cea mai rapidă măsură este listarea companiilor de stat, pachete minoritare, atunci când condițiile de listare sunt favorabile”, spune comunicatul citat.


„Proiectul de “Lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică”, adoptat de Senat în data de 19 mai a.c., care prevede interzicerea, “pentru o perioadă de doi ani, a înstrăinării participațiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută” poate afecta dezvoltarea pieței de capital din România și nu ajută recuperarea economiei în acest an greu încercat de pandemia COVID-19, dar și în următorii ani”.

„Niciun stat nu se poate dezvolta sustenabil fără o piață de capital puternică, lichidă și diversificată. Listarea pachetelor minoritare în companiile de stat este și trebuie să fie în continuare prioritară din 3 motive: dezvoltarea pieței de capital prin listarea de noi companii, creșterea performanței acestor companii ca urmare a cerințelor de guvernanță corporativa și venituri în plus la bugetul de stat”, mai spune CFA România.

Camera Deputaților este forul decizional. Proiectul a fost inițiat de mai mulți senatori PSD

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: