19 martie, 2015

cercetareCercetătorii critică reducerea graduală a fondurilor alocate de guvern pentru acest domeniu de activitate și acuză întârzierea de aproape două luni şi jumătate cu care agenția aflată în subordinea Executivului (Uniunea Executivă pentru Finanțarea Învățământului superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării) a anunţat deschiderea finanţării pentru proiectele de cercetare în curs.

”Ca şi anul trecut, finanţarea este mult sub cea contractată iniţial şi modificată deja prin mai multe acte adiţionale. Dinamica diminuărilor anuale este grăitoare: în 2013, bugetele au fost mai mici cu 40 până la 55% faţă de bugetul anunţat; în 2014, cu 30 până la 50%; în 2015, cu 50% până la 70%. Rezultatul e că un proiect contractat iniţial pentru perioada 2011-2014 este prelungit până în 2016, în fiecare an cercetătorii primind tot mai puţini bani” se arată într-un comunicat de presă dat publicității de Ad Astra, organizație care reprezintă comunitatea științifică a cercetătorilor români.

Potrivit sursei citate, iniţial, contractele au fost făcute pe 3 ani, obiectivele şi bugetul fiind dimensionate corespunzător. În timp ce bugetul se diminuează, cercetătorilor li se impune să păstreze aceleaşi obiective din actul adiţional anterior.


Cercetătorii acuză faptul că în acest fel multe proiecte sunt compromise: ce se poate face cu o anumită sumă într-un an (un experiment complex, de exemplu) nu se mai poate face cu aceeaşi sumă împărţită în 2 sau 3 ani. Mai mult, cercetarea europeană și internaţională sunt foarte dinamice iar ceea ce ar fi fost de actualitate în 2013 şi 2014 nu mai prezintă un grad la fel de mare în 2015 sau 2016.

Conform contractului iniţial, ajustările bugetare sunt permise în „cazuri de forţă majoră”. Cercetătorii mai spun că politica guvernului de reducere a sumelor aocate pentru acest domeniu este cu atât mai greu de înțeles cu cât, la sfîrşitul lui 2014, Executivul anunţa creştere economică.

Reprezentanții comunității oamenilor de știință mai spun că aceste tăieri ale bugetelor contractate s-au făcut arbitrar şi uniform, fără să ţină seamă de evaluările intermediare (cea făcută în 2014 nu a avut nici o urmare).

”Semnalăm şi că guvernul nu-şi respectă propriile contracte şi nici propriile decizii. Astfel, actele adiţionale care angajează bugetul unui grant pe un anumit an trebuie semnate în maximum 45 de zile de la aprobarea bugetului de stat pe anul respectiv. În 2013 şi 2014 acest termen a fost depăşit. Strategia Naţională a Cercetării 2014-2020, adoptată prin HG 929 din 21.10.2014, prevede pentru bugetul cercetării pe 2015 suma de 3,87 mld lei, iar suma efectiv alocată prin bugetul propus de guvern şi aprobat de parlament este de 2,17 ori mai mică”, se mai arată în comunicatul de presă al Ad Astra.


Asociaţia Ad Astra consideră că, prin” politica dezastruoasă” privind cercetarea, guvernul şi-a probat ”incompetenţa” în acest domeniu. ”Continuarea acestei politici periclitează nu doar munca cercetătorilor români, ci viitorul întregii ţări”.

Sursa citată mai precizează că legea 1/2011, precum şi Pactul Naţional pentru Educaţie, prevăd alocarea anuală a 1% din PIB de la buget pentru cercetare, ceea ce ar reprezenta peste 6 miliarde lei în 2015.

România se poziționează pe ultimul loc între țările membre ale Uniunii Europene din perspectiva cheltuielilor de cercetare-dezvoltare, cu mai puțin de o jumătate de procent din PIB și aproape la o cincime din media UE 28 ( situată la 2,06% din PIB).

Cu doar 0,42% din PIB potrivit datelor Eurostat și 0,49% din PIB conform metodologiei naționale (date definitive pentru 2012), am fost devansați clar până și de Bulgaria (0,64% din PIB).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: