Cercetarea: dacă mediul privat nu o finanțează, nici statul nu o stimulează. Câteva comparații cu suratele de suferință din Est

România s-a plasat anul trecut pe penultima poziţie între statele membre UE ca pondere în PIB a cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare. Cu doar 0,48%, ţara noastră a consemnat ca alocări în acest domeniu mai puţin de un sfert faţă de media UE (2,03% din PIB).

Paradoxal, însă, ocupăm primul loc la ponderea cheltuielilor guvernamentale în totalul cheltuielilor cu cercetarea, ceea ce indică o suferinţă majoră în sectorul privat.

Datele comunicate în această săptămână de Eurostat arată că suntem printre țările cu cea mai mică creștere a acestor cheltuieli R&D (”research and development” în lb. engleză) pe ultimii zece ani, doar +0,03% din PIB şi mult sub efortul făcut de ţări similare precum Polonia (+0,42%), Bulgaria (+0,33%) sau Ungaria (+0,23%).

Reamintim că ţinta fixată la nivel european în cadrul strategiei pentru anul 2020 este de 3% din PIB. Doar două state au ajuns la acest nivel, dar merită semnalat efortul susţinut făcut de Germania (+0,48% din PIB). Locomotiva europeană a majorat sumele cheltuite pentru R&D cu un impresionant 33,6 miliarde euro sau +57%, pe parcursul ultimilor zece ani, ceea ce explică, în bună parte, succesul economic german.

La polul opus, avem situaţia din Finlanda, care a involuat de la peste 3% din PIB sub acest nivel ( deşi a păstrat nivelul nominal al cheltuielilor undeva imediat sub 6 miliarde de euro annual) şi se confruntă cu o situaţie economică nu tocmai fericită. De unde se vede că păstrarea ritmului de creştere a sectorului R&D este esenţială iar plafonarea costă, fie şi prin raportare la concurenţa venită din partea altor ţări.

Pentru a vă forma o idee sintetică în privința decalajelor care ne separă de practica europeană, precizăm că România ar trebui să aloce pentru R&D de 12 ori mai mult decât anul trecut pentru a atinge ținta fixată pentru anul 2020, de 8 ori mai mult pentru a ajunge la media UE şi de 4 ori mai mult pentru a se situa la nivelul Poloniei.

În context, trebuie subliniat că Slovenia a obţinut aproape nivelul mediu UE (a prins pragul de 2% din PIB), Cehia a venit puternic din urmă pe parcursul ultimilor zece ani, plasându-se imediat după Marea Britanie iar Estonia s-a apropiat ca nivel procentual din PIB de Italia. Până şi vecinii bulgari, plecaţi la momentul aderării de la acelaşi nivel cu noi, au urcat puternic(+0,33%, nu +0,03% ca noi), triplând sumele alocate cercetării.

Paradoxal, noi suntem campioni la ponderea sectorului guvernamental cu 33% din totalul sumelor alocate pentru R&D, dar stăm slab la partea care revine învățământului superior (11% față de o medie UE de 23%), cu valori nominale oricum foarte reduse dacă ne uităm la baza de raportare, afectată de interesul scăzut din partea sectorului privat.

Prin contrast, Slovenia (76%), Ungaria (74%) şi Bulgaria (73%) alcătuiesc topul țărilor în care sectorul privat are cea mai mare pondere în cheltuielile de cercetare-dezvoltare ( deci nu atât alocările din partea statului sunt cheia, cât crearea unui mediu stimulativ pentru acest tip de afaceri), ceea ce ar trebui să ne pună pe gânduri.

Practic, cercetarea și dezvoltarea sunt în mare suferință la nivelul inițiativei private românești, integrarea sistematică şi metodică în procesele de producţie fiind doar un deziderat. Doar cu câteva mari centre de excelență provenite din investițiile unor multinaționale nu se poate dezvolta un sector economic tot mai important în acest secol şi fără de care nu vom putea propaga majorarea semnificativă a valorii adăugate în economie.

Alminteri, degeaba vom face (eventual) cantitate pe baza unor tehnologii şi materiale gândite de alţii (cu utilizarea tot mai slabului atu al forţei de muncă relativ ieftine), pentru că nu vom putea veni cu saltul calitativ absolut necesar creşterii sustenabile a veniturilor spre standard occidentale. La mai puţin de jumătate de procent din PIB alocat pentru cercetare nu putem avea pretenţii, în pofida ritmului de creştere econimică ridicat pentru moment.

Este un subiect care lipsește aproape cu desăvârșire din dezbaterea publică.

Strategiile de dezvoltare a ţării abundă în superoferte de consum, de majorări cantitative. Dar nu vin cu stimulente către sectorul privat pe partea de dezvoltare a unor produse și servicii cu valoare adăugată mare. Ce nu pot apare decât din investiţii masive în cercetare și dezvoltare.