Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru numirea Siminei Tănăsescu, fostul său consilier pentru probleme juridice, în funcția de judecător CCR, începând cu 9 iunie.
Tot luni, ambele Camere ale Parlamentului și-au făcut și ele propunerile pentru locurile care se vacantează la Curtea Constituțională.
Din partea Camerei Deputaților, PSD l-a propus pe Gheorghe Stan, șeful Secției speciale pentru investigarea magistraților, pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională. Propunerea a fost depusă la Cameră, potrivit unor surse social-democrate, citate de Hotnews.
Din partea Senatului va fi propus fostul vicepreședinte al CSM, Cristian Deliorga, tot la nominalizarea PSD.
În cursul zilei, PNL și USR au făcut și ele propuneri pentru posturile de judecători ai CCR. Liberalii îi susțin pe liberalii Daniel Fenechiu și pe Ioan Cupșa, iar USR pe avocații Mircea Ursuța și Vlad Ștefan.
Candidații propuși
Simina Tănăsescu, propusă de președintele Iohannis, a absolvit în 1991 Facultatea de Drept din cadrul Universității București, iar acum este profesor universitar la această instituție.
Ea a demisionat anul trecut din funcția de consilier prezidențial pe probleme juridice, pe fondul controverselor declanșate de o întâlnire pe care a avut-o cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu și a acuzațiilor că ar fi făcut presiuni asupra acestuia înaintea unei decizii importante a CCR. Ea a reprezentat Administrația Prezidențială în aproape toate dezbaterile de la CCR.
Procurorul Gheorghe Stan conduce de la sfârșitul lunii ianuarie Secţia specială pentru investigarea magistraţilor și a fost procuror-adjunct al Inspecţiei Judiciare. Stan a apărat OUG 7, în prima sa declarație de presă în fruntea Secției, spunând că aceasta a fost necesară. El a devenit cunoscut după ce Secția pe care o conduce a deschis un dosar pe numele Laurei Codruţa Kovesi.
Cristian Deliorga este judecător, a fost procuror şi vicepreşedinte al CSM. În trecut a fost cercetat de DNA în dosarul concursurilor fraudate pentru procurori, în care a fost condamnat la doi ani de închisoare fostul procuror general adjunct, Gabriela Ghiță.
Anul acesta trei judecători constituționali trebuie înlocuiți, întrucât le expiră mandatele:
Simina Tănăsescu îl înlocuiește pe Petre Lăzăroiu (pe locul rezervat persoanei desemnate de șeful statului), care a fost judecător CCR timp de peste 10 ani, ceea ce a dus la numeroase controverse, întrucât depășirea mandatului de nouă ani a fost interzisă anul trecut.
Ștefan Minea, își încheie mandatul pe 15 iunie. În locul acestuia va fi desemnat un magistrat de către plenul Camerei Deputaților
Tot anul acesta încetează și mandatul judecătoarei Maya Teodoroiu, numită de Senat.
Numirea judecătorilor de la CCR
CCR are nouă magistrați: trei sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.
Componenţa Curţii se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani, fiecare dintre autorităţile competente să efectueze numirile desemnând câte un judecător.
Aplicarea acestui sistem de înnoire periodică a fost asigurată, la înfiinţarea Curţii, prin numirea primilor judecători pe durate de 3, 6 şi 9 ani, pentru fiecare din aceste durate fiind desemnat, în mod corespunzător, câte un judecător din fiecare grupă.
Mandatul magistraților CCR este de nouă ani.
Componența actualei CCR
Valer Dorneanu (72 de ani) a fost numit la CCR de Camera Deputaților, cu sprijinul PSD și UDMR, în 2013, după ce timp de 3 ani a fost Avocat al Poporului, post în care a fost numit tot de Parlament și tot la propunerea social-democraților.
Livia Stanciu, fost președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a făcut parte din completul care l-a condamnat pe Adrian Năstase în Trofeul Calității, din cel care a pronunțat sentința în Dosarul referendumului (Liviu Dragnea) și în Dosarul Valiza (Gigi Becali).
Daniel Morar – a fost procur-șef al DNA, cel care a făcut instituția să funcționeze.
Marian Enache– între 1990 și 1992 a fost deputat și vicepreședinte FSN (strămoșul actualului PSD). A mai fost deputat (PSDR), între 1996 și 2000. În 2012 a fost ales în Camera Deputaților, din nou, dar ca reprezentant al UNPR. A fost și consilier al președintelui Ion Iliescu, fiind considerat la vremea respectivă un apropiat al acestuia.
Attila Varga – de 27 de ani este deputat UDMR.
Ștefan Minea – profesor universitar, fost șef al catedrei de drept public de la Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.
Mona Pivniceru – judecătoare și fost minsitru al Justiției, apropiată a condamnaților Relu Fenechiu și Mihail Vlasov (a fost propusă la CCR de către PNL).
Petre Lăzăroiu – a fost jurisconsult până în 1990, după care a devenit judecător financiar la Curtea de Conturi. Din 2004 a devenit avocat, până în 2008, când Traian Băsescu l-a desemnat judecător la CCR.
Simona Maya Teodoroiu – fost secretar de stat în Minsiterul Justiției și la Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS), ea l-a înlocuitîn 2015 pe Toni Greblă (acuzat de DNA de fapte de corupție). La CCR a fost propusă de PSD.
Un răspuns
Dar din partea Justitiei pur si simplu, cati sunt si cine anume sunt ei ? Este un nonsens functionarea justa a unor judecatori numiti de celelalte puteri al statului, fie el constituite prin alegere, fie altfel.