joi

25 aprilie, 2024

20 februarie, 2013

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, marţi, că interzicerea, în Austria, a adopţiilor de către al doilea membru al unui cuplu de homosexuali este discriminatorie, relatează publicaţia Washington Blade.

Două femei, care au crescut împreună fiul uneia dintre ele, născut în 1995, au transmis o cerere unui tribunal local, la începutul lui 2005. Cuplul de lesbiene a cerut Curţii Constituţionale din Austria să declare neconstituţionale prevederile Codului civil, care interzic ca partenerul de acelaşi sex al unui părinte să adopte copilul celuilalt.

În iunie 2005, Curtea Constituţională a respins petiţia cuplului, iar tribunalul local a refuzat, patru luni mai târziu, să aprobe cererea femeilor. De asemenea, în februarie 2006, un tribunal regional a respins apelul făcut de cuplu austriac. În aprilie 2007, ele au adus cazul în atenţia CEDO de la Strasbourg, care l-a analizat în octombrie 2012.


“Este o victorie importantă pentru familiile homosexuale din Europa”, a spus Martin K. I. Christensen, co-preşedinte al ILGA-Europa, adăugând că organizaţia speră ca decizia luată în acest caz să deschidă calea către “eliminarea barierelor legale, care există pentru acest gen de familii în Europa”.

Belgia, Olanda, Spania şi Marea Britanie sunt printre ţările care permit, în prezent, adopţia de către partenerul homosexual al unui părinte a copilului celuilalt.

Adunarea Naţională din Franţa a adoptat, la începutul acestei luni, un proiect de lege ce permite adopţia şi căsătoria între persoane de acelaşi sex.

Şi în curând parlamentarii din Luxemburg şi Elveţia vor lua în discuţie măsuri privind adopţia în cuplurile de acelaşi sex.


“Niciun copil nu ar trebui să fie discriminat din cauza orientării sexuale, identităţii de gen sau expresiei de gen a părinţilor”, a declarat şi Juha Jämsä, vicepreşedinte al Asociaţiilor Europene LGBT, iar Souhayr Belhassen, preşedinte al Federaţiei Internaţionale pentru Drepturile Omului, a fost de acord cu acest lucru.

“Este un pas important pentru aplicarea principiului non-discriminării bazate pe orientare sexuală şi întărirea securităţii legale şi siguranţei copiilor”, a spus ea. “Decizia ar trebui să ghideze nu doar tribunalele interne, dar şi parlamentele din statele europene care nu au amendat încă legislaţia în această direcţie”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: