marți

19 martie, 2024

19 aprilie, 2016

Cea mai sustenabilă locuință din EuropaCea mai sustenabilă locuință din Europa, prima care ar putea fi certificată complet Living Building Challenge, se află în București și este prototipul unui proiect de cerectare realizat în colaborare de studenți de la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu și de la Universitatea Tehnică de Construcții.

Casa, parter plus etaj, are o suprafață construită de aproximativ 160 metri pătrați, o structura metalică și include și o seră.

Locuința EFdeN a fost concepută pentru competiția Solar Decathlon Europe 2014, de la Versailles, unde a obținut Premiul de sustenabilitate.


Acum este expusă în Centrul de Cercetare a Condițiilor de Confort din România, din incinta Facultății de Ingineria Instalațiilor, unde poate fi vizitată de către oricine.

Locuința este în proces de certificare Living Building Challenge și vor fi primi cu o astfel de încadrare.

Certificarea există din 2009, dar nici o clădire nu a obținut până acum acest calificativ, întrucât mai sunt și alte condiții sunt foarte greu de îndeplinit, printre care:

  • Trebuie să producă mai multă energie decât consumă
  • Să fie independentă din punct de vedere al apei (are sisteme de tratare a apei, de recirculare a apei pluviale etc.)

Avantajele casei:

  • Este o locuință sigură (are o structură metalică)
  • îndeplinește toți parametrii de confort interior (oxigen, dioxid de carbon, compuși organici volatili, densitatea luminii naturale, temperatură, stratificarea temperaturii)
  • este o locuință foarte eficientă energetic – consumul și pierderile sunt foarte mici
  • consumul este între 50 – 70% din cel al unei case obișnuite de aceeași mărime
  • își produce singură tot necesarul de energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice (panouri pentru electricitate și pentru apă caldă)
  • casa EfdeN produce mai multă energie decât consumă, este o locuință fără facturi lunare

mihai toader pasti“Filosofia este că o asemenea clădire (certificată Living Building Challenge – n. red.) trebuie să aibă impactul unei flori asupra mediului. E o provoacre destul de mare”, spune Mihai Toader Pasti (foto), coordonatorul proiectului.

Pentru certificarea Living Building Challenge urmează un an de monitorizare și analizare, astfel încât să se verifice cum se comprotă locuință și dacă se încadrează în criteriile foarte riguroase impuse pentru o asemenea încadrare. În 2018, se va da verdictul.

Cea mai sustenabilă locuință din Europa. Echipa – au colaborat peste 300 de studenți

Echipa este una interdisciplinară, formată din arhitecți de urbanism și de interior, ingineri de structuri, instalații, ventilații, automatizări etc.

De asemenea, au existat echipe de comunicare, management și marketing.

În ultimii 3 ani au lucrat peste 300 de studenți care au dedicat peste 150.000 de ore de voluntariat acestui proiect.

Peste 120 de companii au le-au oferit 1,3 milioane de euro pentru acest proiect, sumă materializată 90% în materiale și servicii, și 10% în bani.

Prototipul costă 350.000 de euro, dar casa EFdeN industrializată va avea un preț de 130.000 de euro.

Au apărut numeroase cereri din partea celor interesați să cumpere astfel de locuințe, dar echipa se ocupă de educație și cercetare, așa încât nu au timp să se concentreze și pe aspectele ce țin de comercializare.

De aceea, acum se poartă discuții cu doi dezvoltatori imobiliari care doresc să realizeze astfel de ansambluri rezidențiale.

“În cinci ani, sunt convins că oamenii se vor putea muta într-un astfel de cartier”, spune Mihai Toader Pasti.

Următorul proiect – simplificarea procedurilor pentru micii producători de energie solară

Un alt proiect al echipei este Energiata.org, care își propune rezolvarea legislației pentru montarea unor panouri de fotovoltaice de către micii producători și apoi de injectare în rețea a energiei realizate.

Acum, procedura pentru obținerea unei autorizații de montare a unui sistem de panouri fotovoltaice durează în jur de 450 de zile și necesită peste 12 aprobări.

În plus, după acest efort nici nu poți injecta energie în sistem, din cauza legislației.

Proiectul a fost demarat de o săptămână și Mihai Toader Pasti spune că ei sunt foarte determinați să reducă la maximum 100 de zile procedurile.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: