miercuri

24 aprilie, 2024

26 octombrie, 2022

Parlamentul European urmează să aprobe pe 9 noiembrie poziția de negociere cu Comisia Europeană și cu Consiliul referitor la Planul REPowerEU, poziție decisă cu largă majoritate marți în Comisiile de specialitate ale PE. Negocierile – trilogul – vor fi finalizate până în decembrie, astfel încât legislația să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023.

Forma propusă de Parlament avantajează România, care ar putea obține fonduri suplimentare de 1,3 miliarde euro pentru proiecte care să reducă dependența energetică de Rusia.

Europarlamentarul Siegfried Mureșan, coraportor al PE pe programul REPowerEU, a explicat pentru CursDeGuvernare cum se renegociază cheile de alocare a fondurilor REPowerEU (buget de 20 miliarde euro) și ce trebuie să facă România pentru a atrage aceste fonduri.

Cum vrea PE să modifice cheia de alocare a fondurilor


Când Comisia Europeană a lansat acest nou pilon a propus o cheie de alocare a celor 20 de miliarde de euro în funcție de niște indicatori economici vechi dinainte de pandemie, explică Siegfried Mureșan.

”Noi, Parlamentul European – și, din fericire, și guvernele statelor membre – am spus următorul lucru: acei indicatori nu mai sunt actuali. Necesarul de investiții depinde foarte mult de dependența de combustibil fosil, de dependența de gazul din Federația Rusă; propunem modificare cheii de alocare.

A fost poziția susținută de inclusiv de mine și, ca atare, și de tot grupul Partidului Popular European. Ne-a urmat majoritatea parlamentară, guvernele statelor membre de asemenea au susținut renegocierea cheii de alocare și aceasta s-a renegociat.

În folosul României, căci în propunerea inițială a Comisiei Europene pentru România erau prevăzute 800 de milioane de euro, iar după modificarea cheii de alocare avem 1,3 miliarde euro.”, a declarat Siegfried Mureșan pentru CursDeGuvernare.

Ce trebuie făcut pentru a accesa fondurile REPowerEU


România va trebui să prezinte Comisiei Europene, chiar la începutul anului, o listă de investiții pe care dorește să le finanțeze din acest nou pilon în sumă totală de 1,3 miliarde de euro, explică Siegfried Mureșan.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat în august primele proiecte românești care ar putea fi propuse pentru investiții REPowerEU: finalizarea proiectelor abandonate ale centralelor hidroenergetice de pe Valea Oltului, Valea Siretului şi Valea Jiului.

Ministrul Boloș a mai adăugat pe listă proiecte noi de parcuri solare şi eoline.

O noutate: resurse suplimentare din componenta de credite PNRR neaccesate de alte state

Din Mecanismul european de redresare și reziliență, aproximativ 700 de miliarde de euro, cam jumătate sunt credite, jumătate fonduri nerambursabile. Toate statele membre şi-au accesat fondurile nerambursabile, însă creditele ce se cuveneau statelor nu au fost accesate în integralitate.

Siegfried Mureșan explică noutatea: ”Prin acest nou regulament, noi, Parlamentul European, propunem ca guvernele statelor membre care încă nu și-au accesat toată componenta de credite să fie obligate ca în termen de 30 de zile după intrarea în vigoare a acestui nou regulament să notifice Comisia Europeană dacă doresc să acceseze creditele ce le stau la dispoziție sau nu. Iar dacă nu doresc să le acceseze, acestea vor fi puse într-un coș comun. Și vor putea fi accesate de statele care au accesat în totalitate componenta lor de credite, însă doresc resurse suplimentare”.

PNRR – ce se poate și ce nu se poate renegocia

În timp ce în România încă se mai aud îndemnuri de renegociere a anumitor capitole din PNRR, europarlamentarul PNL explică, clar, ce libertate de negociere mai au guvernele în acest moment.

”Evident, dacă dorim să înlocuim din PNRR-ul actual unele investiții prevăzute inițial, pe care nu le mai considerăm urgente, investiții în domeniul energetic, trebuie să discutăm aceste lucruri şi cu Comisia Europeană.

Comisia Europeană nu va avea flexibilitate în a înlocui pe criterii politice un spital dintr-o regiune cu un spital dintr-o altă regiune doar fiindcă vrea un om politic, aici nu se va putea.

Dar investiţii ce nu mai sunt urgente se pot înlocui cu investiții în domeniul energetic- pe baze obiective, ca urmare a războiului și a situației generate pe piața energetică, aceste înlocuiri se vor putea face”, explică Siegfried Mureșan.

Ce este REPowerEU

Comisia Europeană a propus în cursul verii un fond adițional din care să fie adăugat un nou pilon de finanțare la PNRR. Acesta se numește „REPowerEU” și finanțează investiții în total de 20 de miliarde de euro, în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Planul, menit să construiască noua infrastructură și noul sistem energetic european, vizează economisirea energiei, accelerarea tranziției către energia verde și diversificarea surselor de producție, astfel încât să asigure independența Europei față de combustibilii fosili din Rusia cu mult înainte de 2030.

În acest scop, va fi nevoie de o creștere masivă a producției de energie din surse regenerabile, de o electrificare mai rapidă și de înlocuirea combustibililor fosili în sectorul producerii energiei termice, precum și în industrie, în clădiri și în sectorul transporturilor.

Tranziția către o energie curată va contribui, în timp, la scăderea prețurilor la energie și la reducerea dependenței de importuri, susțin oficialii europeni. 

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: