miercuri

24 aprilie, 2024

14 noiembrie, 2013

Curtea Constituţională a respins, joi, cu majoritate de voturi, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul legii referendumului, sesizarea care considera ca neconstituțională și nedemocratică reducerea cvorumului de participare la 30%.

Noua formă a legii referendumului va putea fi aplicată peste un an.

”Un cvorum de participare prea restrâns va conduce la adoptarea unor decizii majore aplicabile tuturor cetăţenilor şi va face posibilă exercitarea suveranităţii naţionale de o minoritate a populaţiei, încălcându-se principiile democraţiei”, considera președintele Traian Băsescu în sesizarea trimisă, pe 21 septembrie, Curții Constituționale.


În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 de voturi „pentru”, 73 de voturi „împotrivă” şi două abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30 la sută. Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, a modificat Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50 la 30 la sută, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25 la sută din alegători pentru validarea rezultatelor.

Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30 la sută pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, în 26 iunie, Curtea Constituţională.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: