28 octombrie, 2020

Legea privind comasarea terenurilor agricole deținute de asociațiile agricole constituite de unitățile de cult este neconstituțională în ansamblul său, a stabilit miercuri CCR, cu unanimitatea de voturi.

Documentul inițiat de PSD prevedea modalitatea prin care pot fi reorganizate, prin comasare, „terenurile agricole din extravilan deţinute de către asociaţiile agricole ale unităţilor de cult, organizate în scopul creării unor structuri de exploatare a suprafeţelor agricole deţinute şi creşterii potenţialului de exploatare a acestora, prin dezvoltarea unor ferme sau exploataţii agricole viabile economic”.

Cultele aveau posibilitatea, grație acestei legi, să schimbe terenuri, de suprafețe egale și pe amplasamente agreate, cu Agenţia Domeniilor Statului, fără a plăti vreo sumă pentru diferența de calitate a loturilor schimbate.


Principalele prevederi ale reglementării:

  • Terenurile fărâmițate și răspândite deținute de biserici vor putea fi trecute în proprietatea statului iar în schimb se vor primi terenuri comasate, parcele de dimensiuni mari.
  • Nu se vor plăti diferențe de valoare între terenurile schimbate. Astfel în schimbul unor terenuri fără acces și lipsite de utilități, la distanță de așezări, biserica va putea primi terenuri extravilane de-a lungul drumurilor importante sau la marginea marilor orașe, fără să plătească nicio diferență.
  • Bisericile vor putea primi teren chiar și atunci când nu vor da teren la schimb, ci doar drepturi litigioase sau adeverințe – adică chiar și atunci cand nu au în proprietate terenul cu Titlu de proprietate.

Legea a fost contestată de grupurile parlamentare ale Partidului Uniunea Salvați România, Uniunii Democrate Maghiare din România, Partidului Național Liberal și Grupul Minorităților.

Criticile aduse de USR reglementării: Privilegii pentru biserici, în defavoarea celorlalți producători agricoli

USR a criticat actul normativ, considerând că reglementarea discriminează. „Sub masca unor intenții nobile, comasarea terenurilor și sprijin pentru micii fermieri, legea discriminează fățiș toți producătorii agricoli români, indiferent de forma de organizare, instituind privilegii doar pentru biserici (unități de cult) și pentru asociațiile inființate de acestea”, declara deputatul USR Silviu Dehelean.

„Cam asta este capacitatea statului roman de a genera dezvoltare funciară. În loc să sprijine agricultorii să comaseze terenuri și să dezvolte agricultura, statul se va ocupa să comaseze el terenurile, dar doar pentru biserici.


Legea va lăsa Agenția domeniilor statului fără cele mai bune terenuri iar în schimb va accepta terenuri farâmițate și dispersate, în cazul bun, drepturi litigioase sau adeverințe lipsite de valoare, în cazul rău.

Mai mult, prin prevederea potrivit căreia nu se plătește diferență de valoare pentru terenurile schimbate, acest proiect facilitează tunuri de genul celui care făcea carieră nu demult, avându-i ca protagoniști pe un fost parlamentar român, proprietar de club de fotbal, și Ministerul Apărării Naționale.

Anul trecut, Dragnea voia să dea 65.000 de ha de păduri cultelor religioase, acum au votat o lege prin care terenurile mai valoroase de la Agenția domeniilor statului trec în proprietate privată a bisericilor”, mai declara Silviu Dehelean în luna mai, când a fost votată legea.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: