CCR a respins miercuri sesizarea PNL prin care era contestată creșterea, de la 500 la 1.200 de lei, în trei ani, a Indicelui Social de Referință (ISR). În raport cu acest indicator sunt stabilite indemnizația de șomaj, indemnizația pentru persoanele cu dizabilități și sprijinul pentru familiile aflate în sărăcie.
Legea este impredictibilă, fără impact financiar menționat și nu indică sursa de finanțare, acuzau liberalii.
ISR este de 500 de lei și valoarea sa nu s-a modificat de 12 ani (2008).
Legea pentru modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă a fost adoptată pe 13 octombrie de Camera Deputaților cu 167 voturi „pentru”, 91 voturi „contra” și 5 abțineri.
Ce prevede legea
Indicatorul Social de Referință se va majora în trei etape:
- de la 1 ianuarie 2021 ISR crește la 780 de lei
- din 2022 – la 990 de lei
- din 2023 – la 1200 de lei
- după 2023 se indexează cu inflația.
„Dispozițiile Legii pentru modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă nu respectă reglementările de tehnică normativă în sensul în care reglementarea este impredictibilă și contradictorie. Este încălcat art.1 alin.(3) din Constituția României referitor la principiul securității juridice”, susțin liberalii în sesizarea înregistrată la CCR.
Legea nu prevede sursa de finanțare, mai acuză partidul de guvernare.