Câteva explicații utile pentru a înțelege cum a traversat România criza economică; si pentru e evita viitoarele greșeli

România a reușit performanța de a se apropia de media nivelului de trai din UE28 în fiecare din ultimii șase ani, indiferent de evoluția PIB-ului în termeni reali și de cea a nivelulului PIB/locuitor exprimat în euro. Chiar și în anul de ajustare maximă a economiei, pe fondul reducerii sensibile a rezultatului economic exprimat în euro, a rămas un mic spațiu pentru apropierea de media UE, prin raportare la performanțele celorlalte state.

Această evoluție a fost consemnată și face parte din prezentarea ”Growth, ageing and income distribution in Romania” (lb. engleză), susținută de Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR la reuniunea IMF – World Bank Constituency ținută la Sofia în perioada 29-31 mai 2015.

Precizăm că indicatorul unanim recunoscut la nivel internațional pentru a caracteriza nivelul de trai este PIB/locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard (pps), adică valoarea în euro ajustată în raport cu nivelul relativ al prețurilor din țara în cauză.

Dacă prelucrăm datele din cele două tabele de mai sus și le punem alături pe perioada 2009 – 2014 se pot face o serie de corelații interesante din perspectiva modului în care România a traversat criza economică.

Dacă exprimat în euro, diminuarea PIB/locuitor a fost în anul 2009 de aproape 15% în raport cu 2008, la paritatea puterilor de cumpărare reducerea a fost de doar șase procente.

Amortizarea șocului crizei mondiale s-a făcut prin devalorizarea leului în raport cu euro de la 3,68 lei/euro la 4,24 lei/euro. Adică, după cum ”era de bănuit”, cu 15%.

Astfel, nivelul relativ al prețurilor a avut, din perspectiva diminuării decalajelor față de Occident, un rol cel puțin la fel de important – dacă nu chiar mai important – în raport cu creșterea PIB. De subliniat reducerea semnificativă a acestui nivel chiar și în anul în care a avut loc majorarea de TVA cu cinci puncte procentuale.

Aceasta este și explicația pentru care anul 2012 a fost cel mai bun din perspectiva apropierii de media UE28, deși creșterea economică a fost cea mai redusă din ultimii patru ani și chiar s-a înregistrat o ușoară scădere a PIB-ului pe locuitor.

În pofida unor rezultatele bune de creștere economică în 2013 și 2014, precum și a aducerii inflației anuale sub nivelul de 1%, apropierea de media UE a fost din ce în ce mai mică, sub nivelurile din 2010 și 2011.

Așadar, combinația între politica de austeritate concretizată în reducerea veniturilor reale ale populației și păstrarea cursului de schimb la un nivel cavsiconstant pe perrioada 2009 – 2011 a permis, aparent paradoxal, păstrarea trendului de convergență reală.

Culmea, coeficientul Gini, care măsoară inegalitatea veniturilor și atinsese un nivel maxim la intrarea în UE (aproape 38%), a început să scadă semnificativ și s-a plafonat la ceva mai mult de 33%, nu departe de media UE de 30%, în apropierea căreia se situa în 2005 (31%). Datele pentru 2013 arată o reluare a creșterii la 34%. Rămâne de văzut în ce măsură majorările succesive ale salariului minim pe economie din 2014, 2015 și 2016 vor inversa acest trend.

De subliniat pentru cei care privesc atent doar la veniturile curente și nu la valoarea activelor acumulate pe parcursul vieții, în 2013 de-abia s-a revenit la valoarea avuției naționale din 2006 exprimată în euro, undeva în jur de 800 miliarde euro. Mult sub recordul (dat de aprecierea conjuncturală și nesustenabilă a leului ) din 2007, când s-a apropiat de 1.200 miliarde euro sau de cele aproximativ 1.000 miliarde euro consemnate în 2008.

Partea din avuție exprimată în active financiare aproape s-a dublat, de la 20% la 40%, în timp ce partea dată de activele imobiliare s-a redus ca pondere cam de la 80% la 60%. Astfel, persoanele în vârstă au făcut un gen de trade-off, obținând pensii mai mari cu prețul reducerii semnificative a valorii imobilelor deținute.

Același lucru, dar în proporție mai redusă, odată cu vârsta mai mică, s-a petrecut în cazul salariaților. Mai mult, readucerea PIB la nivelul real de dinaintea crizei s-a făcut, după cum se arată clar în prezentarea amintită mai sus, pe fondul recuperării a numai 321 mii slujbe din cele 637 de mii pierdute pe parcursul crizei, astfel încât numărul de salariați a ajuns aproximativ același în 2014 ca și în 2004, și anume 4,4 milioane.

Tehnic, în limba engleză, această evoluție se numește jobless recovery și explică parțial diminuarea ponderii pe care o are compensarea salariaților (simplificat, partea care revine muncii în PIB) de la 39,3% în anul 2008 până la 31,3% în 2014, procentaj care ne plasează de departe pe ultimul loc în UE28, unde media este de 47,9% și s-a menținut cam tot pe acolo pe tot parcursul crizei.

Diferența s-a regăsit în excedentul brut din exploatare (partea care revine capitalului în PIB), care a urcat continuu, de la 50,2% în 2008 până la 57,3% în 2014. Adică mult peste media UE de 40,2% (nota bene, în scădere de la 41,4% la începutul crizei). Și aici, rămâne de văzut unde se vor opri acești indicatori și cum facem să-i aducem și pe ei, în cadrul convergenței reale, mai aproape de practica europeană.