Editura Curtea Veche publică volumul ”Politica monetară: Ipoteze neconveționale”, semnat de Lucian Croitoru, consilierul pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR.
Lucrarea include o serie de studii individuale, referitoare la: (1) inflaţie şi capcana lichidităţii; (2) zona euro şi problemele acesteia; (3) atacul speculativ asupra leului şi reputaţia băncii centrale; (4) rata şomajului şi politica monetară.
Cele mai multe ipostaze sunt prezentate din perspectiva nevoilor practice de a schimba anumite puncte de vedere — considerate până de curând infailibile — şi se referă atât la economia României, cât şi la economia mondială.
Volumul este prefațat de Ella Kalai, economist-șef al Alpha Bank România, prefață pe care o publicăm integral:
Criza financiară, care s-a declanşat în ţările avansate şi, treptat, a afectat economia globală, a scos la iveală defecte în principiile care au stat la baza implementării politicii macroeconomice, în reglementările pieţelor, în instituţiile guvernării.
Guvernarea după aceste principii şi reglementări nu numai că a împins economiile în criză, dar nu reuşeşte să ofere soluţii de redresare convingătoare nici după cinci ani de la declanşarea crizei.
Este evident că principiile politicii macroeconomice, larg adoptate înainte de criză, au nevoie de renovare.
„Care principii?” şi „Ce fel de renovare?” sunt întrebări care vor sta în centrul preocupărilor macroeconomiştilor o bună bucată de vreme. Procesul de renovare va fi de durată, deoarece presupune învăţare prin experimentare şi observare.
Cartea lui Lucian Croitoru, “Politica monetara: ipostaze neconventionale”, (apărută la Editura Curtea Veche), este o contribuţie remarcabilă tocmai la acest proces de învăţare şi efort de renovare. Cartea oferă cititorului câteva analize ce surprind şi investighează calitativ şi cantitativ ipostaze ale evenimentelor economice care pun în discuţie principii de politică monetară şi de guvernare.
Meritul demersului constă în identificarea principiilor care necesită remediere şi în explicarea nevoii şi modalităţii de remediere, scopul fiind îmbunătăţirea rezultatului cursului economic în viitor, fie că e vorba de mai multă stabilitate, fie de mai puţină irosire de resurse.
Prima analiză atrage atenţia asupra defectului existent în principiul inflaţiei scăzute, care limitează anvergura intervenţiei politicii monetare în recesiunile inflaţioniste. După izbucnirea crizei, băncile centrale au redus precipitat dobânzile de politică monetară aproape de zero (capcana lichidităţii) şi le-ar fi scăzut în continuare, dacă ar fi fost posibil.
Consecinţa imediată a fost nevoia de intervenţie prin politica fiscală, pentru susţinerea cererii agregate. Pentru multe ţări, deja îndatorate înainte de criză, aceasta a însemnat împingerea datoriei suverane către nivele netolerate de piaţă.
Argumentaţia lui Lucian Croitoru susţine că o inflaţie mai ridicată (“moderată”) şi stabilă este benefică atât înainte, cât şi după criză. Inflaţia moderată înainte de criză ar fi lărgit spaţiul de relaxare a politicii monetare în timpul crizei şi ar fi redus, probabil, amploarea contracţiei economice şi a deteriorării poziţiei fiscale.
Postcriză, o inflaţie moderată ar ajuta la ieşirea din capcana lichidităţii în statele supraîndatorate, fără spaţiu fiscal. Acceptarea unei inflaţii moderate şi stabile de către politica monetară nu se va întâmpla uşor, pentru că, aşa cum spune autorul cărţii, „înseamnă o schimbare profundă în filozofia convenţională conform căreia politica monetară trebuie să ţintească o inflaţie joasă şi stabilă”.
A doua analiză arată defectele de construcţie a Uniunii Monetare Europene (UME), care nu a fost capabilă să stimuleze convergenţa reală între membrii săi, ci, dimpotrivă, a contribuit la perpetuarea unei falii de competitivitate între ţările bogate (nord) şi cele mai puţin bogate (sud).
Ani de-a rândul, nordul a exportat şi a înregistrat excedente de cont curent, în timp ce sudul a consumat produsele importate din nord, a înregistrat deficite de cont curent şi a acumulat datorii (private şi publice). Corecţia aşteptată pe baza devalorizări interne din sud, în lipsa instrumentului politicii monetare şi a cursului de schimb, are consecinţe negative inclusiv pentru nord. Analiza are două concluzii.
Prima sugerează că un echilibru mai bun în UME s-ar obţine dacă povara corecţiei ar fi asumată şi de nord, deoarece reducerea excedentului de cont curent în nord ar contribui la creşterea cererii în întreaga UME şi la o producţie mai înaltă în sud. Prin a doua concluzie, autorul sugerează ca soluţie pentru stimularea convergenţei reale în cadrul UME completarea regulilor de disciplină fiscală cu „reguli care să limiteze salvările entităţilor private de către guverne la nivelul entităţilor clasificate în mod just ca too big to fail”.
Argumentul este că nu toate deficitele de cont curent din sud au fost cauzate de supraîndatorarea suverană, unele deficite de cont curent fiind perpetuate prin supraîndatorarea sectorului privat, tolerată de comportamentul prea lax în termenii evaluării riscurilor de către instituţiile financiare, care contau pe sprijinul autorităţilor publice în caz de insolvenţă.
A treia analiză are ca subiect debutul crizei financiare în România: atacul speculativ asupra leului, din octombrie 2008.
Pe lângă argumentaţia minuţios construită pentru a convinge că succesiunea de evenimente de pe piaţa interbancară şi valutară a constituit, într-adevăr, un atac speculativ asupra leului, autorul relevă cum un principiu de politică monetară – aversiunea faţă de volatilitatea excesivă a cursului de schimb (principiu adoptat prin forţa împrejurărilor, pentru a substitui încetineala implementării politicilor adecvate de reformă, care punea în pericol stabilitatea preţurilor) – nu poate fi abandonat, chiar dacă motivul iniţial s-a estompat.
Aplicarea acestui principiu de-a lungul anilor a dus la atenuarea riscului de curs de schimb şi la acumularea datoriilor în valută, cu potenţial major de instabilitate financiară în cazul unei volatilităţi excesive a cursului de schimb. Motivul pentru care banca centrală a răspuns la atacul speculativ asupra leului a fost păstrarea stabilităţii financiare.
Ulterior, criza financiară a arătat cu prisosinţă că obiectivul principal, dacă nu exclusiv, al politicii monetare (de stabilitate a preţurilor la nivel scăzut) nu este suficient şi trebuie completat cu obiectivul stabilităţii financiare.
Episodul atacului speculativ asupra leului, favorizat de reputaţia de sensibilitate faţă de fluctuaţia excesivă a cursului de schimb a băncii centrale, recunoscută în mod deschis, a arătat că furnizarea acestei garanţii de stabilitate, independent de motive, are costuri în vremuri turbulente.
A patra analiză arată modul în care o construcţie specifică a pieţei muncii, care permite transferarea puterii de negociere între angajaţi şi angajatori, poate altera principiul politicii monetare conform căruia există pe termen scurt o relaţie inversă între inflaţie şi şomaj.
Autorul construieşte un model de echilibru general, elegant, oferind mai mult realism modelului neokeynesist standard, prin adăugarea unei structuri mai elaborate a pieţei muncii, cu angajaţi calificaţi având putere de negociere a salariului, pe de o parte, şi angajaţi auxiliari pe de altă parte, într-o proporţie determinată de norme, în exces faţă de cerinţele tehnologice.
Diferitele regimuri de negociere a salariului şi de stabilire a numărului de angajaţi determină o relaţie negativă sau pozitivă între rata şomajului şi inflaţie, care schimbă efectele politicii monetare prin intermediul inflaţiei asupra ratei şomajului.
Concluzia ce pare să se desprindă este că, pentru a obţine efectele dorite printr-o schimbare de politică monetară, este nevoie de manipularea anticipaţiilor jucătorilor din economie şi de cunoaşterea aprofundată a modului de funcţionare a pieţei muncii în diversele faze ale ciclului de afaceri.
Cine va parcurge suita de analize, indiferent de nivelul de cunoaştere, va fi plăcut surprins să constate la finalul lecturii că a descoperit cel puţin o piesă din acest puzzle al înţelegerii procesului de renovare a principiilor de politică monetară, impus de actuala criză financiară. Acest lucru, cred cu tărie, recomandă citirea cărţii lui Lucian Croitoru.
Ella Kállai – economist-șef Alpha Bank România
Urmărește-ne pe Google News
