vineri

19 aprilie, 2024

29 septembrie, 2021

Rata de infectare cu Covid-19 a depășit în București, miercuri, pragul critic de șase cazuri la 1.000 de locuitori, cumulat în 14 zile, conform INS.

Urmează întrunirea Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență (CMSU), care ar trebui să decidă instituirea carantinei de noapte în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în cazul persoanelor nevaccinate.

Conform DSP, incidența Covid-19 a urcat miercuri până la 6,33 la 1.000, față de marți 5,57, marți.


Reglementările prevăd pentru o incidență între 6 la mie și 7,5 la mie interzicerea circulației pe timp de noapte, între orele 05.00-20.00, în zilele de vineri și în weekend, cu excepții.

Persoanele vaccinate de cel puțin 10 zile pot circula fără restricții, dar trebuie să aibă la ele certificatul verde.

Magazinele se închid la ora 18.00.

Restaurantele și cafenelele la interior, precum și terasele sunt închise, fiind permisă doar livrarea la domiciliu.


Sălile de fitness și bazinele de înot se închid, iar nunțile și botezurile se interzic.

Măsurile se anunță în urma unei ședințe a Comitetului pentru Situații de Urgență, care trebuie convocat în 48 de ore.

Sunt interzise, la această incidență:
  • organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte;
  • organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale
  • activitățile recreative și sportive în aer liber
  • organizarea de evenimente private (nunți, botezuri)
  • organizarea de conferințe.

Măsurile prevăzute pentru trecerea peste plafonul de 6 cazuri la 1.000 locuitori:

  • interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20,00-5,00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, cu următoarele excepții:
  • a)deplasarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;
  • b)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • d)deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • e)deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
  • limitarea programului de lucru cu publicul în intervalul orar 5,00-18,00, pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
  • În intervalul orar 18,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
  • Unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

În Capitală au fost raportate luni 2.559 de cazuri noi de Covid-19, ceea ce reprezintă peste 45% din totalul infectărilor diagnosticate în ultimele 24 de ore – 5.655 la nivel național. Saltul spectaculos ridică suspiciuni asupra raportărilor oficiale transmise săptămâna trecută de Grupul Strategic de Comunicare, subordonat MAI, mai ales în contextul acuzațiilor fostului ministru al Sănătății Vlad Voiculescu. Acesta susținea duminică, pe contul său de Facebook, că din statistica oficială au dispărut săptămâna trecută aproximativ 4.000 de cazuri.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: