Modelul general al tranziţiei sănatăţii (definit de Organizația Mondială a Sănătății încă din 1984) indică durata medie de viaţă petrecută, în diferite condiţii: supravieţuirea totală, supravieţuirea fără dizabilităţi și supravieţuirea fără boală cronică.
Acest lucru a dus la definirea speranţei de viaţă, speranţei de viaţă sănătoasă și speranţei de viață fără boli cronice.
În România, în perioada 2000-2010, speranţa de viaţă la 65 ani şi peste a crescut cu 1,3 ani pentru femei şi 0,7 ani pentru bărbaţi.
În perioada 1995-2001 speranţa de viaţă a bărbaţilor cât şi a femeilor a fost sub media ţărilor europene UE15, iar până în anul 2010 speranţa de viaţă la 65 ani şi peste atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei (21,3 ani femei şi 17,8 ani bărbaţi) a înregistrat valori sub ţărilor europene din UE.
Unul dintre avantajele intrării în UE din a fost că am fost obligați să urmărim indicatorul Speranţă de viaţă Sănătoasă, indisponibil înainte de acestă dată (vezi tabelul).
Începând cu 2007, știm nu doar ce speranță avem de a încasa pensia pentru cei care au ajuns la 65 de ani, dar și în ce condiții de sănătate o vor mai putea încasa.
Ultimele date disponibile arată că, în 2010, femeile şi bărbaţii la 65 ani mai puteau trăi fără probleme de sănătate doar în proprții de 29% şi respectiv 42% din durata lor de viaţă la această vârstă.
De subliniat, valorile speranţei de viaţă sănătoasă au fost de numai 3,9 ani pentru femei şi de 2,7 ani pentru bărbaţi, mult sub media UE25 (8,9 pentru femei si 8,6 pentru bărbaţi).
Mai grav, valorile înregistrate la speranța de viață sănătoasă au început să scadă la ambele sexe în anul 2009, iar diminuarea s-a accentuat în anul 2010. Sunt date care ar trebui să dea serios de gândit factorilor de decizie și care impun implementarea unor programe naționale de stopare și inversare a acestei tendințe.
O durată de viață în creștere și o durată de viață sănătoasă în scădere pun probleme nu doar celor direct afectați, dar și celorlalți cetățeni, economiei în amsamblu. Nu atât prin majorarea, altminteri modică, a duratei de încasare a pensiei cât prin și cheltuielile cu servicii de sănătate, majorate substanțial nu atât de episoade punctuale cât de expandarea duratei afecțiunilor cronice (peste zece ani la femei și șase ani și jumătate la bărbați).
Practic, pentru cei care ating vârsta de 65 de ani, pragul de viață ”normală”, fără limitarea activității este de 70 de ani iar cel de viață fără o boală care să îi macine este de 72 de ani. Aceste cifre sunt rezultanta unui trai de zeci de ani în urmă. Ele nu vor putea să crească decât pe termen lung, iar asta numai dacă se iau măsuri din timp.
Situația este foarte delicat de abordat , atât din considerente moral-creștine, cât și din considerente de echitate socială. Suprasolicitarea sub mai multe aspecte a forței de muncă după 1990, în beneficiul celor ieșiți din activitate dar votanți mai activi decât media populației a început să se vadă la nivelul unor indicatori statistici care măsoară nu doar cantitatea dar și calitatea. În speță, calitatea vieții.
Datele mai arată inechitatea evidentă în stabilirea unei vârste de pensionare legale cu doi mai mică pentru femei. Asta în condițiile în care, la aceleași contribuții plătite, femeile trăiesc în medie cu peste trei ani mai mult (după ce au atins vârsta de 65 de ani) decât bărbații și în condițiile în care beneficiază o durată cu peste 50% mai mare de resurse medicale în condiții de boli cronice.
Sunt doar câteva fațete ale unei chestiuni de mare importanță pentru persoanele de vârsta a treia. Care, să nu uităm, au depășit în premieră absolută ca număr, copiii între 0 și 15 ani, potrivit datelor communicate de INS la ultimul recensământ. Și reprezintă cam o șesime din populația țării, cu perspectiva de a ajunge la o treime în anul 2050.
Urmărește-ne pe Google News
2 răspunsuri
-Pensionatii care au obtinut pensia (si mare ) la virste de 45-52 de ani , aveau speranta de viata extrem de mica ? Curios ca unii dintre ei au fost numiti ulterior ministri. O fi pentru ca erau strict si exclusiv preocupati (ca pensionari de lux) de soarta tinerilor care muncind le platesc pensile nesimtite , mereu recalculate in sus ?
-Un magistrat care se pensioneaza la 52 de ani (cica si pe motive de mare stres profesional ) nu mai este stresat cind suplimentar devine si judecator la CCR cumulind pensia cu salariul ?
Speranta de viata e marea discutie pe tapet pentru a gasi o scuza plauzibila cresterii virstei de pensionare a muritorilor de rind , catre 70 de ani si peste . In acest mod se ascunde subtil un dezechilibru financiar al sistemului de pensi datorat exclusiv politicii votului cumparat . Cind numarul de pensionari a fost triplicat prin legi aiurea , nu ma mir sa se gaseasca oricare scuza posibila pentru a acorda pensia cit mai tirziu dupa virsta normala de 65 de ani si la o valoare cit mai mica. Nu exista alta „solutie” artificiala pentru a acorda relativ putine pensi enorme (cam 200.000) si unor persoane de la virste extrem de reduse . In Romania se refuza mereu a vedea greselile catastrofale . In schimb sintem tari in a cauta explicatii stiintifice care se pot aplica doar in tarile in care sistemele pensionistice au avut si au ca limita minima , virsta de 65 de ani pentru a obtine o pensie .
SISTEMELE de SALARIZARE si de PENSII „legiferate” dupa 1989 in Ro dovedesc CLAR ca s-a dezvoltat un soi de ANARHIE cu IZ dambovitean sau un fel de CANIBALISM ori HAIDUCIE nuante balcanic….totul e ANORMALITATE.