26 aprilie, 2024

România de mâine se configurează în acest an prin alegerile pe care le vom face în cadrul scrutinelor electorale. În acest context, Romanian Business Leaders (RBL) lansează campania ”Ce își doresc liderii de business de la liderii politici”, prin care propune către dialog și pe agenda publică cele mai importante 7 teme pentru antreprenorii români.

Campania se va derula în cele 7 săptămâni ce preced Summitul RBL din 29-30 mai. În fiecare săptămână, vom aborda într-un articol dedicat câte o temă.

Menținerea parcursului pro-european și pro-atlantic


Ne dorim o societate europeană modernă, cu afaceri prospere, cu o educație de calitate pentru copiii noștri, cu o administrație care să lucreze pentru cetățenii ei. Ne dorim astfel să construim o țară în care și generațiile următoare să își dorească să trăiască.

România modernă de astăzi se datorează în mare parte Uniunii Europene, unde suntem membri din 2007. Suntem un beneficiar net, cu un sold de +60 miliarde euro absorbite în economia națională în aproape 17 ani.

Ce efecte economice a generat aderarea noastră la UE?

  • O triplare a PIB-ul, de la 405 miliarde lei în 1997 la 1401 miliarde lei în 2022;
  • O creştere economică medie anuală de 3,04%, a doua cea mai mare din regiune și
    peste media UE27 de 1,2%;
  • Salariul minim brut pe economie a crescut de la 390 lei la 1 ianuarie 2007, la 3.300
    lei la 1 ianuarie 2024.

Aderarea României la NATO a adus garanții de securitate istorice, încredere, stabilitate și atractivitate pentru investitori. În contextul tulburărilor geopolitice generate de conflictul din Ucraina, apartenența României la NATO aduce numeroase beneficii atât țării cât și afacerilor românești, consolidând poziția României în cadrul eforturilor regionale de securitate.


În acest context, liderii de business consideră că liderii politici trebuie să se concentreze pe:

  • Continuarea parcursului euro-atlantic cu toată forța;
  • Protejarea democrației, prin măsuri eficiente de contracarare a oricăror încercări de manipulare
    a opiniei publice, de combatere a fake news și deep fake news, de cyberbullying.

În fața acestor amenințări, România trebuie să fie vigilentă și să ia măsuri pentru a-și consolida reziliența instituțiilor democratice și a educa cetățenii în privința riscurilor și tehnicilor de manipulare.

Liderii de business susțin ferm și inechivoc menținerea parcursului pro-european și pro-atlantic, fiind șansa istorică de dezvoltare a României.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: