Media pe primele cinci luni din 2017 a creditelor angajate de stat pe termen lung a fost de 3,85%, în timp ce pe ultimele cinci luni din 2016 a fost de 3,22%, valoare semnificativ mai redusă.
Chestiunea NU este doar una de zecimale mai mari sau mai mici, deoarece la dimensiunea de 37,6% din PIB a datoriei publice de la finalul lui 2016, aplicarea acestei dobânzi înseamnă obligaţii de plată anuale de 1,21% din PIB.
La începutul lui 2017, printr-un calcul similar aplicat la nivelul de 38% din PIB, se obţine valoarea de 1,46% din PIB. Un sfert de punct procentual din PIB ar fi, dacă e să utilizăm prognoza de primăvară a Comisiei Naţionale de profil, vreo 450 de milioane de euro ÎN PLUS faţă de cea am fi dat oricum, la dobânzile din perioada anterioară.
Am utilizat această modalitate de calcul, deoarece datoriile sunt, în general, ”rostogolite”. Adică se contractează noi credite la aceeaşi valoare cu sumele de achitat, dar, în marea lor majoritate, la valoarea la zi a dobânzilor pe termen lung, deoarece tendinţa este de majorare a maturităţilor de plată, în idea de a reduce presiunea asupra finanţelor publice, rezultată din obligaţiile de plată pe termen scurt (sub un an).
Mai mult, statul are de compensat, în acest sens, şi tendinţele din sectorul privat, pentru că, la nivelul întregii ţări, datoriile se cumulează.
Problemă (mare) : Datoria pe termen scurt a crescut între ianuarie/aprilie 2017 mai repede decât datoria pe termen lung
Astfel, apare o situaţie nu tocmai dezirabilă precum aceea regăsită în comunicatul BNR, privind balanţa de plăţi. Unde, dincolo de creştere datoriei externe per total, constatăm o majorare mai rapidă a datoriei pe termen scurt decât pe termen lung.
În plus, după feeria alegerilor, în care a câştigat un program electoral fantezist, care lasă în sarcina generaţiilor viitoare nota de plată pentru dezechilibrele greate prin excesul de consum fără bază din prezent, ultimele evenimente politice riscă să ne trimită înapoi peste nivelul de 4% al dobânzilor pe termen lung, nivel pe care îl evitasem „la mustaţă” în luna martie.
*
SITUAȚIA ÎN CIFRE
Balanţa de plăţi şi datoria externă – aprilie 2017/comunicat BNR
„În perioada ianuarie – aprilie 2017, datoria externă totală a crescut cu 1 709 milioane euro. În structură:
datoria externă pe termen lung a însumat 70 202 milioane euro la 30 aprilie 2017 (74,6 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,8 la sută faţă de 31 decembrie 2016;
datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2017 nivelul de 23 884 milioane euro (25,4 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 2,1 la sută faţă de 31 decembrie 2016.”
*
De fapt, într-o perioadă de creştere economică de 5,7%, precum aceea avansată drept estimare pentru primul trimestru al acestui an, în loc să ne apucăm să risipim banii şi să majorăm deficitul public, România ar fi trebuit să utilizeze o parte din veniturile suplimentare prelevate la buget ( dacă nu ar fi redus şi fiscalitatea) pentru a reduce datoria deja acumulată.
Nu ca procentaj în PIB, cum se obişnuieşte prin comunicatele oficiale, ci chiar în valoare absolută. Asta pentru a nu mai plăti în fiecare an măcar o parte din miliardele de euro aferente datoriilor sub formă de dobânzi şi comisioane, ce subţiază bugetul public. Care nu permit majorări mai substanţiale de salarii şi ne lasă fără investiţii suficiente.
Una peste alta, când vor apare datele oficiale Eurostat pentru luna iunie 2017 referitoare la evoluţia dobânzilor (care de-abia se mai temperaseră pentru România), ne vom lămuri care este factura circului televizat cu demiterea propriului guvern. Foarte probabil, la nivel de zeci de milioane de euro.
Şi, ca să ne fie clar cum ajungem noi să plătim mai mult decât alţii şi cum ţinem cu orice preţ să turnăm gaz pe foc, vă prezentăm evoluţia cotelor de dobândă pentru câteva ţări apropiate geographic şi ca nivel de dezvoltare din UE :
În condiţiile în care economia a performat şi am înregistrat cel mai ridicat ritm de creştere al PIB din întreaga Uniune, este de semnalat deteriorarea relativă a indicatorului de dobândă pentru România. De unde eram sub Polonia şi Croaţia, practic la acelaşi nivel cu Ungaria, ne-am detaşat net în fruntea topului european al plătitorilor de dobănzi, în care ne mai întrec doar grecii, din motivele ştiute. De reţinut şi faptul că noi am mers în sus cu dobânda iar vecinii bulgari în jos.
Ori, nici ungurii şi nici polonezii nu excelează la capitolul democraţie, dar, măcar, sunt mai stabili politic şi ceva mai preocupaţi de sustenabilitatea evoluţiei ţării lor.
La noi, dacă vedem că politica nu poate să ajute la dezvoltarea economică, poate că ar fi suficient, similar unui principiu din medicină, în primul rând, să aibă grijă să nu facă rău.
Urmărește-ne pe Google News
