„La estimarea cheltuielilor s-au avut în vedere măsurile care au fost adoptate de Parlament şi de guvern în anul 2015 pentru anul 2016 şi au ca efect majorarea cheltuielilor cu 13 miliarde de lei”, a declarat noul ministru al Finanţelor, Anca Dragu. Tot ea a anunțat că vom avea în anul 2016 un deficit al bugetului general consolidat de 2,95% din PIB.
Ori, PIB-ul luat în calcul a fi realizat anul viitor este de 746,6 miliarde lei. De unde rezultă că deficitul suplimentar apărut în urma activității laborioase de gândire a aleșilor poporului în materie de economie este de 1,75% din PIB. Păi 2,95% minus 1,75% ar fi făcut exact 1,2%, exact cifra angajată de România pentru atingerea obiectivului de deficit structural pe termen mediu, celebrul MTO și cerută de FMI.
La care, desigur, se mai puteau adăuga încă 0,25% din PIB pe motive conjucturale, preferabil pentru acoperirea necesarului de investiții publice făcute în proporție covârșitoare ( 85% – 95% cu bani europeni). Ceea ce explică și cifra de 1,5%, avansată ca limită de deficit bugetar consolidat de către specialiștii FMI care au vizitat de curând Bucureștiul.
Partea cea mai tare este că dacă Executivul și Parlamentul nu ar fi modificat nimic pe partea de fiscalitate și de venituri oferite populației, am fi contat pe încadrarea în așa numitul compact fiscal. În plus, nu am fi avut nici o temere în privința creșterii datoriei publice, care se află în apropierea pragului de avarie de 40% din PIB și nici în privința păstrării cheltuielilor cu salariile bugetare sub plafonul de 7% din PIB.
Mai mult, nici măcar din perspectivă politică nu s-a obținut mare lucru prin adoptare acestor măsuri cu iz populist, Guvernul fiind schimbat pe principiul ”Maurul și-a făcut datoria, Maurul poate să plece”.
Singurul efect palpabil din această perspectivă este că, la fel ca și în 2008, s-a aplicat ”tactica pământului pârjolit”. Respectiv s-a dat tot ce se putea, pentru ca alții să nu mai poată da nimic da nimic în anul electoral 2016.
Avem astfel și explicația și oportunitatea apariției guvernului de tehnocrați, care, în principiu, nu ar trebui să ofere nimic pentru că nu urmărește să rămână în funcție. Rămâne de văzut acum cine se va încumeta și pe partea posibilelor viitoare configurații ale Executivului să mențină poziția de nu supralicita, pentru a nu pierde stabilitatea macroeconomică foarte greu și cu sacrificii dobândită.
În context, rămâne de văzut cum și dacă se va mai putea face reintrarea pe traiectoria de echilibrare bugetară, cu un deficit de doar 1% din PIB în 2017, asta în condițiile în care vom relua și plata datoriei rămase către Comisia Europeană de la megacreditul luat în 2009. Plată prevăzută cu suma zero la principal în 2016, tocmai pentru că se știa că va fi an electoral, dar care se va expanda spre 1,5 miliarde euro în 2017.
Cine se va încumeta să ia alte măsuri de austeritate, desigur, după carnavalul electoral pentru aducerea democratică la cârma țării a altor distribuitori de beneficii pe bani împrumutați, nu se știe. Dar parcă ar fi fost mai simplu să nu ne apucăm să aruncăm pietre în apă, pentru a nu trebui să ne batem capul apoi cum să le scoatem.
