13 ianuarie, 2022

Programele Rabla Clasic și Rabla Plus vor avea în 2022 cel mai mare buget de până acum, de peste 1,2 miliarde lei, a anunțat joi ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos. Programul va demara anul acesta pe 4 februarie.

„Este prima dată când închidem anul precedent în luna ianuarie, când toate cererile depuse în cursul anului precedent vor fi analizate și aprobate până la finalul lunii ianuarie și vor intra în finanțare. 2022 va fi primul an când vom elimina posibililele întârzieri de la aprobare. Am etapizat programul astfel încât beneficiarii vor primi răspuns în maximum o lună”, a declarat ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, într-o conferință de presă.

Premieră: Pot fi predate 2 autoturisme

Ministrul anunţă că anul acesta a fost crescut bonusul de casare, putându-se ajunge la 16.500 de lei dacă beneficiarul predă la casare două autoturisme, ambele mai vechi de 15 ani, el urmând a primi primă de 1.500 de lei pentru emisii scăzute şi 3.000 de pentru achiziţionarea unei maşini hibrid.


Prognoza viitoarelor bugete:

  • alocările din 2023 vor crește cu 10%
  • în 2024 va înregistra o nouă majorare cu 10%, dar față de cel din 2023
  • anul 2024 fiind primul în care programul Rabla Plus va beneficia de un buget de peste un miliard de lei 
  • alocările pentru Rabla Clasic vor fi reduse treptat, fără a se ajunge însă la o scădere sub bugetul din anul 2021

Program Rabla pentru instituții – pot cumpăra maşini electrice şi hibrid plug-in cu finanţare de 80%

Ministrul Tánczos Barna a mai anunțat și lansarea unui program multianual adresat instituţiilor publice prin care acestea vor putea achiziţiona autoturisme electrice sau hibrid plug-in cu un sprijin de 80% din partea Ministerului Mediului.

”Lansăm în 2022 încă un program destinat strict instituţiilor, autorităţilor publice locale şi instituţiilor guvernamentale sau deconcentrate, unde vom asigura o finanţare de 80%, un program pentru trei ani – 2022, 2023, 2024 – cu un buget total de 600 de milioane de lei”, a declarat ministrul, care a adăugat: ”Dorim să finanţăm prin acest program doar maşini electrice sau hibrid plug-in, doar pentru instituţii publice astfel încât instituţiile publice să devină treptat un exemplu în ceea ce priveşte mobilitatea verde”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: