„Un amestec inacceptabil în politicile interne ale ţării” – aşa a catalogat ministerul de externe al ungariei reacţia Germaniei la adresa Constituţiei nou votate la Budapesta.
„Practic, observatiile facute de ministrul Werner Hoyer au reprezentat o evaluare a proceselor politice interne maghiare. Declaratiile sale sunt inacceptabile”, a declarat, potrivit Euobserver, Zsolt Nemeth, secretar de stat in ministerul de externe ungar.
Oficialul maghiar consideră chiar că Ungaria a cedat presiunilor Bruxellesului atunci când a consimţit la modificările din Legea presei, o altă iniţiativă legislativă a Budapestei care a stârnit îngrijorare la Comisia Europeană. De asemenea, nemeth a cerut Germaniei ca toate aceste diferende să fie discutate „în cadrul relaţiilor bilaterale” şi nu în public, invocând „caracterul prietenos al relaţiilor maghiaro-germane”.
Reacţia dură a Budapestei vine la o zi după ce Germania, prin Werner Hoyer, secretar de stat pentru afaceri europene, a apreciat că noua Constituţie a Ungariei, votată la începutul acestei săptămâni,nu este compatibilă cu valorile europene.
Constituţia provoacă contrioverse prin prevederile referitoare la responsabilitatea statului ungar pentru etnicii maghiari din afara Ungariei, definirea căsătoriei, prerogativele guvernului de-a bloca bugetele autorităţilor locale şi prin restrângerea unor atribuţii ale Curţii Constituţionale.