28 octombrie, 2016

refugiatiAproximativ 300 de imigranți au trecut ilegal granița, anul acesta, dinspre Serbia, și alți 100 din Bulgaria. În timp ce bulgarii i-au luat înapoi pe toți cei depistați de România, în baza acordului de readmisie, Serbia a refuzat două treimi din cazuri.

Din cei 300 de imigranți proveniți din Siria, Irak și Afganistan intrați în România pe la granița din sud-vest în acest an, sârbii au acceptat să ia înapoi doar 217:

„Pentru 217 cereri de readmisie nu s-a primit un răspuns favorabil. Autorităţile sârbe au motivat că nu sunt îndeplinite prevederile din acord”, a declarat Alexandra Popescu, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră, pentru Digi24.


Potrivit Poliției de Frontieră, toate cazurile îndeplineau condițiile prevăzute în acordul de readmisie, inclusiv dovezile:„Aceste dovezi constând în schiţe de la locul trecerii, declaraţii ale oficialilor români şi ale migranţilor şi concluzii de la cercetarea în comun a evenimentelor de la faţa locului”, a explicat Alexandru Popescu.

În primele luni din anul acesta, s-au înregistrat 440 de cereri de protecție, din care 132 au primit statut de refugiat.

Reamintim că refugiații ajunși în România refuză, de cele mai multe ori, să rămână aici, iar unii dintre ei au fost prinși de mai multe ori încercând să treacă ilegal spre Ungaria, urmându-și drumul spre Occidentul bogat.

Pentru a face față presiunii tot mai mari dinspre Serbia, România a stabilit în august măsuri suplimentare de siguranțăla frontiera de sud-vest a României – județele Mehedinți, Caraș-Severin și Timiș.


În zonele respective, polițiștii de frontieră sunt sprijiniți de jandarmi și polițiști de la inspectoratele județene. Echipele vor fi dotate cu echipamente de ultimă generaţie, autospeciale cu sistem de termoviziune şi câini de serviciu, iar un elicopter va executa misiuni de supraveghere aeriană, anunță un comunicat al Poliției de Frontieră.

România este pregătită pentru un flux maxim de 20.000 de imigranți

Anul trecut, Inspectoratul General pentru Migrări (IGI) a fost elaborat Planul de măsuri privind modul de intervenţie concretă în cazul unui aflux mare de migranţi.

Acesta conține măsuri de intervenţie și de gestionare a unui aflux mare de migranţi – de 20.000 de persoane – sau care, într-o perioadă foarte scurtă poate ajunge la această cifră.

La nevoie, capacitatea de cazare (920 locuri) va putea fi suplimentată cu încă 550 de locuri.

De asemenea, anul trecut au fost stabilite două tabere temporare pentru primirea migranţilor,  la Lunga şi Moraviţa.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: