Hotărârea Consiliului General al Municipiului București ce prevedea decontarea în valoare de 500 de lei lunar a combustibilului locuitorilor din București și Ilfov care își folosesc autorismele pentru a se deplasa în comun a fost anulată de Tribunalul București, anunță ActiveWatch.
Hotărârea poate fi atacată.
Organizațiile CeRe (Centrul de Resurse pentru participare publică și ActiveWatch) au contestat în instanță decizia CGMB privind acordarea acestor vouchere pe motiv că a fost adoptată fără ca proiectul să fie pus în dezbatere publică, cum impune legislația în vigoare.
Comunicatul Active Watch:
Deși proiectul de hotărâre a suscitat mult interes din partea publicului, reprezentanții Primăriei Generale nu au dat curs solicitării noastre și au decis să supună acest proiect votului Consiliului General fără respectarea normelor minime de implicare a cetățenilor și de transparență decizională.
În mod eronat, așa cum ne confirmă decizia instanței, Primăria Municipiului București a considerat că acest proiect nu este un act normativ, ci un act individual, deși era evident că hotărârea privea întreg orașul (chiar zona București – Ilfov). Contestarea acestei hotărâri de Consiliu General este, de fapt, un semnal de alarmă cu privire la modul tipic în care actuala conducere a instituției alege să ia majoritatea deciziilor care vizează viața bucureștenilor. Așa cum am arătat, de-a lungul timpului, mai puțin de 5% dintre proiectele de acte normative sunt supuse dezbaterii publice (cu excepția Planurilor de Urbanism).
Am ales să apelăm la instanță pentru a demonstra că această strategie de ocolire a transparenței decizionale contravine prevederilor legale.
Proiectul avea ca scop, potrivit motivării acestuia, încurajarea „unor asocieri voluntare prin care părinţii elevilor unităţilor de învăţământ primare şi secundare de pe teritoriul municipiului Bucureşti, care au domiciliul în regiunea de dezvoltare Bucureşti – Ilfov, pot folosi în comun autoturismul proprietate personală pentru transportului copiilor la instituţiile de învăţământ primare şi secundare de pe teritoriul municipiului Bucureşti”.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susținea atunci că este o măsură pentru decongestionarea traficului din oraș, în timp ce consilierii din opoziție și ONG-urile au criticat acest proiect, spunând că este doar o măsură populistă ce nu poate rezolva adevăratele probleme ale traficului.