Timpul se scurge rapid. Datoriile Greciei şi nu numai ale ei, se acumulează implacabil. Indicatorii financiari ai băncilor europene se deteriorează sub efectul expunerilor pe datoriile suverane. Finanţarea devine tot mai scumpă în condiţii de criză şi cote înalte ale probabilităţii de default, exprimată sintetic prin aşa-numitele CDS.
Franţa şi Germania lucrează împreună sub preşedinţia poloneză a UE pentru a găsi o soluţie optimă de repartizare a costurilor implicate de salvarea Uniunii aşa cum a fost ea concepută. A devenit clar că o parte din datorii vor fi şterse, dar nu se ştie cât. A devenit la fel de clar că băncile care vor suporta pierderile vor trebui recapitalizate, dar nu s-a stabilit clar cu câte sute de miliarde de euro şi cum se vor repartiza contribuţiile.
Ţările de mentalitate nordică, orientate spre stabilitatea pe termen lung,care şi-au gestionat mult mai strict finanţele publice, sunt reticente în a plăti pentru exuberanţele bugetare din ţările de mentalitate mediteraneană, dispuse să rişte viitorul pentru a trăi mai bine pe moment, indiferent de consecinţe.
Noi, cei din afara Euroland. Şi noile noastre dobânzi
Lucrurile sunt complicate şi de existenţa a zece state în afara zonei euro (între care şi România), de la care se aşteaptă solidaritate şi de la care se pretind criterii foarte stricte, deşi a devenit clar că cerinţele în cauză nu au fost respectate nici de membrii Eurolandului.
Pe măsură ce creditele deja contractate ajung la scadenţă, ele trebuie înlocuite cu altele de aceeaşi mărime (nici vorbă să existe bani pentru a fi achitate, pentru că asta ar presupune excedente bugetare inexistente). Numai că piaţa oferă dobânzi mult mai mari decât cele iniţiale, stabilite cu ani în urmă, într-o perioadă de boom economic.
Simpla înregistrare contabilă a noilor dobânzi, pe măsură ce creditele de exact aceeaşi mărime contractate în condiţii mult dificile vor ajunge la scadenţă, va mări considerabil datoriile publice ale unor ţări precum Grecia, Spania, Italia, Portugalia etc., fără ca ele să beneficieze de vreun ban în plus.
Şi Grecia, cuiul din talpa Eurolandului. Controversa care a amânat verdictul
De exemplu o datorie de 60% din PIB (maximum-ul permis de criteriul Maastricht) la o dobândă de 5% înseamnă plata unor dobânzi de 3% din PIB. Care pot reprezenta exact deficitul bugetului general consolidat. Este explicaţia simplificată a unora dintre criteriile de la Maastricht.
Ce te faci, însă, dacă aceeaşi datorie este de 120%, iar dobânda urcă la 10% ? Ajungi la o plată anuală de 12%, fără să returnezi nimic. Adică ar trebui cândva în viitor să ajungi la excedente primare de 13% sau 14% pentru a începe să rambursezi ceva din datorie şi să te duci înapoi spre 60%.
Grecia datorează cam 350 miliarde euro (iar suma creşte continuu, pe măsură ce trece timpul) iar Fondul European pentru Stabilitate Financiara deţine 440 de miliarde de euro. Dar Grecia nu este singura ţară cu probleme. Italia şi Spania, a treia şi a patra economie din zona euro au datorii publice de două-trei ori mai mari raportate la PIB decât România (noi ne apropiem de 40%).
Salvarea punctuală a Greciei se poate face, dar nu şi cea a unor probleme de plată pe Spania sau Italia. Gradul ridicat de integrare europene face ca bănci germane sau franceze să fie puternic expuse pe Grecia sau Portugalia.
Cu cât se amână mai mult o soluţie, cu atât ea devine mai scumpă şi riscurile de amplificare a instabilităţii cresc. Nu doar riscurile financiare, dar şi cele de stabilitate socială.Care ar putea trimite criza într-un cerc vicios al imposibilităţii economiei reale de a mai genera veniturile pentru acoperirea notei de plată a viabilităţii zonei euro.
Deocamdată, se pare că s-a acceptat o ştergere de 50% a datoriilor (de la cele 20% vehiculate acum câteva luni, ceea ce arată clar importanţa facorului timp). Implicarea Băncii Centrale Europene în susţinerea Fondului de Salvare rămâne un subiect de dispută între Franţa şi Germania. După cum şi contribuţiile din partea statelor ale căror economii sunt în expansiune, precum Brazilia, Rusia, India, China si Africa de Sud, realizate prin intermediul FMI rămân de stabilit.
România şi subsidiarele băncilor vestice
În acest peisaj, din cauza dimenisunilor relativ reduse ale pieţei, România ocupă un loc la periferia finanţelor europene. O decizie rapidă ne-ar reduce costurile cu care şi noi trebuie să ne refinanţăm împrumuturile deja contractate (de aceea reticenţa în a lua altele noi, pur şi simplu nu e momentul).
Concret, raportul de 127% între creditele acordate şi depozitele constituite de băncile care operează în România, arată un flux net de circa 10,5 miliarde euro venit sub forma liniilor de creditare din exterior.
Retragerea acestor bani către societăţile bancare-mamă ar fi o potenţială problemă, prevenită în 2009 prin înţelegere de tip gentlemen’s agreement de la Viena.
Deocamdată, expunerea păstrată pe România se află la 95% din cea de referinţă stabilită atunci, ceea ce nu pune probleme. Mai mult, există şi bănci care au un raport sub 100%, adică au depozite constituite aici sub nivelul creditelor acordate, precum cec Bank (64%), ING Bank şi RBS Bank (fiecare cu 66%). Banca Transilvania (78%).
Cele mai mari două bănci, BCR (129%)şi BRD (111%) nu prezintă probleme deosebite. Valori mari se regăsesc la Volksbank (551%), dar acolo este vorba preponderent de credite imobiliare şi elenele Alpha Bank (269%) şi Banca Românească (257%), bănci care nu au motive să renunţe la poziţia câştigată cu greu pe piaţa românească şi la randamantele bune pe care le obţin aici din fondurile plasate.
Majoritatea bancilor analizate inregis-treaza raporturi credite/depozite suprauni-tare, cu exceptia Bancii Transilvania (78%), cec Bank (64%), ING Bank (66%) si RBS Bank (66%). ING, de exemplu, are un raport subunitar, cu toate ca opereaza ca sucursala a grupului olandez cu acelasi nume si in acest context ar fi mai explicabil sa depinda de finantarea de la banca-mama.
Cele mai mari doua banci locale, BCR si BRD, aveau la jumatatea acestui an rapor-turi credite/depozite de 129% si respectiv 111%. Bancpost, controlata de grupul elen EFG Eurobank, avea un raport cre-dite/depozite de 180%, iar UniCredit Tiriac Bank de 160%.
Urmărește-ne pe Google News
