joi

28 martie, 2024

6 februarie, 2018

România se află pe ultimul loc în clasamentul capacității statelor membre de a păstra și de a atrage talente (personal înalt calificat), realizat de Bruegel, think tank specializat pe economie.

La cealaltă extremă a clasamentului, Marea Britanie a reușit până acum să înregistreze cele mai bune rezultate la ambele capitole, lucru ce se va schimba probabil radical după ieșirea din UE.

Analiza Bruegel arată că unele dintre statele din Europa Centrală și de Est și-au îmbuntățit capacitatea de a păstra și a atrage talente – este cazul Bulgariei, Poloniei, Estoniei și Cehiei – în timp ce România, Ungaria și Letonia și-au redus atractivitatea pentru personalul înalt calificat.


De aceea, în ultimii ani, cele mai multe țări au înregistrat o reducere a numărului de angajați foarte calificați care care au emigrat, în timp ce Bulgaria, Croația, Portugalia și România ponderea acestora în totalul celor plecați a crescut.

De asemenea, dacă în statele învecinate a crescut numărul cetățenilor reveniți din diaspora, în timp ce în România, Polonia și Cehia migrația de revenire scade (după cum s epoate vedea în tabelul din stânga).

În majoritatea celorlalte state, marea majoritatea a celor care se întorc au lucrat în ultimul an diaspora (cu excepția Sloveniei, unde cei mai mulți au fost la studii), în timp ce pentru România, Bulgaria și Letonia ponderea cea mai mare în migrația de revenire o ocupă persoanele care au fost șomere în ultimul an petrecut în străinătate.

În primul caz se presupune că se întorc pregătiți să investească  sau sunt optimiști în ceea ce privește evoluția țării natale, în timp ce românii revin forțați de împrejurări.


 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: