sâmbătă

20 aprilie, 2024

2 octombrie, 2019

Premierul britanic Boris Johnson a anunțat miercuri că a transmis UE ”un compromis din partea Regatului Unit” şi a cerut blocului comunitar ”să facă un compromis la rândul său”. El a precizat că propunerile sale exclud controalele la frontiera irlandeză.

În scrisoarea către Juncker, Johnson spune că vrea să înlocuiască aşa-numita „plasă de siguranţă” convenită, care urmăreşte să garanteze o graniţă irlandeză deschisă, cu aranjamente vamale alternative, potrivit agențiilor DPA și Reuters, citate de Agerpres. 

Noile propuneri britanice

Concret, noul plan propus de Marea Britanie prevede ca Irlanda de Nord să aparţină aceleiaşi zone vamale ca Marea Britanie, dar ca provincia britanică să păstreze regulile UE pe o perioadă de tranziţie, pentru toate bunurile, nu doar pentru produsele agricole.

Până la sfârşitul perioadei de tranziţie după Brexit, în decembrie 2020, parlamentul şi executivul din Irlanda de Nord vor trebui să îşi dea acordul pentru acest sistem, iar apoi vor trebui să îl aprobe la fiecare patru ani, conform documentului.

Pentru a se evita verificările vamale, va fi introdus un sistem de declaraţii, cu un proces simplificat pentru micii comercianţi.

Documentul precizează că propunerile ar garanta integritatea pieţei unice a UE şi ar respecta acordul de pace din Vinerea Mare din 1998 care a pus capăt a trei decenii de conflicte sectariene în provincie.

”31 octombrie, orice ar fi!”

”Ceea ce lumea întreagă vrea este să încheiem acest subiect şi să trecem la altceva. Iată de ce noi vom ieşi din UE la 31 octombrie orice ar fi’‘, a declarat şeful guvernului britanic, citat de Reuters, în cadrul congresului Partidului Conservator.

În luna august, Boris Johnson a amânat până la 14 octombrie Discursul Reginei, ceea ce a însemnat practic suspendarea activităţii parlamentului, el sperând că astfel deputaţii britanici nu vor avea timpul necesar pentru măsuri care să împiedice retragerea din UE fără acord pe 31 octombrie.

Totuşi, în cele câteva zile de la începutului lui septembrie când s-a putut reuni, legislativul a reuşit să adopte o lege care-l obligă pe Johnson să ceară o nouă amânare a Brexitului până la 31 ianuarie 2020, dacă până la 19 octombrie nu reuşeşte să obţină un nou acord cu UE sau nu primeşte aprobarea parlamentului pentru o retragere fără acord.

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. BREXIT / boala lunga
    moarte sigura, ar fi cel mai potrivit motto al BREXIT-ului inceput cuma trei ani. Premierul Boris Johnson cunoaste intelepciunea multiseculara si a inceput discursul sau la ONU, NY, cu readucerea in actualitate a destinului lui Prometeu, care poate fi tradus ca vizionar, caruia oamenii ii sunt recunoscatori ca nimanui altuia pentru ca le-a adus focul. Pentru asta sufera indelung incatusat in Caucaz si e torturat de un vultur care-i ciuguleste din cand in cand ficatul, pana cand il iertat Zeus.
    O paralela a mitului grecesc cu situatia premierul UK si poporului sau implicat in Brexit e evidenta. Johnson este titanului Prometeu, care incearca sa faca bine poporul, dar este incatusat de parlament, justitie, de rauvoitorii de pe continent, care il chinuie permanent, dar in final binele invinge si Marea Britanie isi va lua din nou soarta in mainile sale la 31 octombrie a.c. pentru ca vizionarul Johnson a promis: „I’d rather be dead in a ditch” than ask Brussels for Brexit extension.
    http://www.logossiagape.ro/2019/09/15/dr-viorel-roman-brexit-ante-portas/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: