vineri

19 iulie, 2024

17 ianuarie, 2022

Premierul Boris Johnson va îngheţa doi ani taxa de vizionare a postului național BBC, scrie Reuters citată de Digi24.

Viitorul British Broadcasting Corporation este un subiect perpetuu de dezbatere politică, guvernul lui Boris Johnson sugerând cel mai recent că finanţarea companiei trebuie reformată.

În noiembrie, guvernul a lansat negocieri pentru a conveni cât va costa abonamentul, parte a unui acord de finanţare pe cinci ani, care urmează să înceapă în aprilie 2022.


Îngheţarea costului taxei la nivelul actual de 159 de lire sterline ar oferi o oarecare uşurare britanicilor, care se luptă cu creşterea bruscă a costurilor vieţii, inflaţia estimată fiind în aprilie cel puţin 6%, un maximum al ultimilor 30 de ani.

Dar ar fi, de asemenea, o lovitură puternică pentru finanţele BBC, care încearcă să concureze cu instituţiile de ştiri private şi cu alte servicii de streaming de divertisment finanţate prin abonamente.

Producţia de ştiri a BBC este criticată în mod regulat de partidele politice din Marea Britanie. Acoperirea sa asupra problemelor legate de Brexit – esenţială pentru guvernul lui Johnson – a fost mult timp văzută ca fiind excesiv de critică de către susţinătorii părăsirii Uniunii Europene.

Săptămâna trecută, un parlamentar conservator a spus că acoperirea BBC referitoare la petrecerile din reşedinţa lui Johnson din Downing Street în timpul restricţiilor cauzate de coronavirus a echivalat cu ”o tentativă de lovitură de stat” împotriva premierului.


Partidul Laburist de opoziţie a declarat că reducerea finanţării este motivată politic: ”Prim-ministrul şi secretarul pentru Cultură par hotărâţi să atace această mare instituţie britanică pentru că nu le place jurnalismul ei”, a declarat laburista Lucy Powell, şef pentru politici culturale al parlamentului britanic.

Articole recomandate:

Etichete:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: