10 aprilie, 2011

Preşedintele en-titre al PDL, Emil Boc, şi secretarul general, Vasile Blaga, îşi depun luni candidaturile pentru şefia partidului, cu două moţiuni cu titluri aproape identice, pregătite pentru Convenţia Naţională din 14-15 mai.

Premierul Boc şi-a intitulat moţiunea ”O Românie dreapta, o Românie europeană”, iar Vasile Blaga şi-a titrat-o pe-a sa ”România dreaptă, România europeană”.

Surpriza alegerilor este candidatura deputatului de Bucureşti (sectorul 2) Theodor Paleologu, care a venit cu un titlu de moţiune cel puţin mai original decât ale favoriţilor competiţiei – ”Privind spre viitor”, cu mai puţine conotaţii politice decât ale celorlalţi.


În tabăra lui Boc sunt organizaţiile de Bucureşti (Elena Udrea), Cluj (Daniel Buda), Suceava (Gheorghe Flutur), Prahova (Roberta Anastase), Braşov (George Scripcaru), Bistriţa-Năsăud (Ioan Oltean), Argeş (Mircea Andrei), Dâmboviţa (Florin Popescu), Galaţi (Mircea Toader), Neamţ (Gheorghe Ştefan), Mehedinţi (Mihai Stănişoară). Arad (Gheorghe Seculici), Diaspora (William Brânză) etc.

Cel mai important sprijin, cel puţin la nivel declarativ, Boc l-a primit de la preşedintele

Traian Băsescu, dar de partea sa sunt şi lideri centrali ai PDL, ca prim-vicepreşedintele democrat-liberal Theodor Stolojan sau vicele Valeriu Stoica.

De partea cealaltă, Vasile Blaga pare a fi exponentul aripii conservatoare a PDL. Deşi candidatura sa a fost primită cu entuziasm în partid, tabăra lui Blaga s-a subţiat considerabil după ce premierul Emil Boc a lansat de la Bucureşti finanţări în judeţe, pentru proiecte de infrastructură.


Totuşi, Blaga şi-a mai păstrat o parte dintre organizaţii fidele: Dolj (Radu Berceanu), Caraş-Severin (Sorin Frunzăverde), Alba (Mircea Hava), Bihor (Petru Filip), Buzau (Cezar Preda), Iaşi (Marius Spânu), Ilfov (Cristache Rădulescu), Timiş (Constantin Ostaficiuc) etc. La nivel central, Blaga era considerat ca fiind apropiat de prim-vicepreşedintele Adriean Videanu, însă acesta din urmă nu s-a angajat vizibil în susţinerea secretarului general. Mai mult, ministrul Economiei, Ion Ariton (lider al PDL Sibiu), considerat un apropiat al lui Videanu (căruia i-a şi succedat la minister), este luat în calcul în tabăra lui Boc.

Cel de-al treilea candidat, Theodor Paleologu, s-a remarcat ca fidel al lui Băsescu şi implicit al lui Boc, la a cărui moţiune a şi contribuit, înainte să se decidă, pe ultima sută de metri, să candideze el însuşi la preşedinţia partidului. Deputat într-un colegiu din sectorul 2 al Bucureştiului, fostul ministru al Culturii se află în aria de control a şefei PDL Bucureşti, Elena Udrea, dar şi a preşedintei PDL Sector 2, Anca Boagiu, ambele susţinătoare ale lui Emil Boc.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: