Rata anuală a inflaţiei, în trimestrul doi 2011, a depăşit estimările Băncii Naţionale, ajungând la 8,01%, faţă de 7,6% în februarie, ceea ce face posibilă depăşirea prognozei pentru sfârşitul anului, în cazul în care nu va fi reluat procesul de dezinflaţie în semestrul doi, relatează Agerpres.
Evoluţia recentă a indicatorilor macroeconomici relevă majorarea ratei anuale a inflaţiei la nivelul de 8,01%, în luna martie 2011, faţă de 7,6% în luna precedentă, din cauza materializării riscurilor de natura ofertei legate de creşterea semnificativă a preţurilor produselor alimentare şi ale combustibililor evidenţiate în cadrul Raportului asupra inflaţiei din luna februarie 2011, în contextul accentuării presiunilor acumulate pe pieţele internaţionale ale materiilor prime’, arată comunicatul Consiliului de Administraţie (CA) al BNR, făcut public, în urma şedinţei de politică monetară de marţi.
CA a decis, totodată, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25% pe an, gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar, menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
”Prognoza actualizată a evoluţiilor macroeconomice relevă o creştere temporară a ratei anuale a inflaţiei în trimestrul II 2011, ca urmare a şocurilor induse de factori aflaţi în afara sferei de influenţă directă a gestiunii cererii agregate realizată prin instrumentele Băncii Centrale, în special a presiunilor generate – similar cazului majorităţii economiilor emergente – de evoluţia preţurilor internaţionale ale produselor alimentare şi combustibililor. Cu toate acestea, scenariul de bază al actualei proiecţii anticipează reluarea dezinflaţiei în al doilea semestru al anului 2011, odată cu disiparea efectului direct al majorării TVA, urmată de revenirea şi menţinerea ratei inflaţiei în interiorul intervalului de variaţie din jurul ţintei centrale în cursul anului 2012”, menţionează BNR.