Banca Națională a României (BNR) a validat oficial valoarea de 2,63% a Indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC, înlocuitorul ROBOR), pentru pe primul trimestru al acestui an.
Nou valoare a IRCC este valabilă începând din 1 iulie 2019, până la 30 septembrie, și este mai mare decât cea anterioară , de 2,36% de pe ultimul trimestru din 2018, dar mai mic decât ROBOR la 3 luni (3,23%).
Potrivit reglementărilor, IRCC este publicată cu o întârziere de trei luni, dar valoarea acesteia poate fi calculată uşor cu valorile zilnice publicate de BNR.
Creşterea IRCC va duce la scumpirea creditelor, în special a celor ipotecare, cu cel puţin 40 de lei, până la rată de 1.286 lei pentru un credit Prima Casă de 250.000 lei pe 30 de ani, potrivit calculelor finzoom.ro.
Valoarea de referinţă trimestrială a IRCC este media aritmetică a valorilor zilnice, care sunt mediile ponderate ale dobânzilor tranzacţiilor cu depozite interbancare dintr-o zi, în funcţie de volumul acestora, conform regulilor aferente OUG 19.
Spre deosebire de valorile ROBOR (care sunt medii ale dobânzilor cerute la creditele interbancare), valorile IRCC sunt foarte volatile, variaţiile fiind şi de 100%, pe parcursul a câtorva zile și plasându-se pentru multe săptămâni la nivelul ROBOR.
Ca şi ROBOR, însă, IRCC depinde de evoluţia inflaţiei, de perspectivele economiei şi de cele ale capacităţii de rambursare. Inflaţia rămâne de două luni la peste 4%.