Banca Naţională va iniţia, la solicitarea Ministerului Finanţelor, un control de conformitate la cec referitor la creditul de peste un milion de euro pe care Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui, l-a contractat pentru a cumpăra aproape 300 de hectare de teren agricol în judeţul Călăraşi.
Controlul va începe săptămâna viitoare, este efectuat la solicitarea Ministerului Finanţelor şi va fi încheiat până la 9 decembrie, a anunţat directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, citat de MEDIAFAX.
Solicitarea acestui control a fost trimisă la BNR, miercuri.
Controlul BNR vine după ce Senatul a înfiinţat deja o subcomisie de investigare a activităţii de la CEC, mai precis a creditelor speciale acordate de această instituţie financiară începând cu 2011.
Raportul BNR va fi finalizat pe 9 decembrie, în ziua în care preşedintele CEC, Radu Gheţea, urmează să fie audiat în această subcomisie de la Senat.
Uniunea Notarilor din România (UNR) a efectuat şi ea un control, pe 20 şi 21 noiembrie, la biroul notarial unde s-a încheiat tranzacţia de vânzare – cumpărare a terenului respectiv, şi a concluzionat că aceasta s-a derulat legal.
O altă comisie parlamentară, mixtă, va fi şi ea formată pentru a investiga modul în care au fost achiziţionate terenurile agricole din acea zonă a judeţului Călăraşi, să vadă dacă ele provin din retrocedări ilegale sau dacă au fost exercitate presiuni pentru vânzarea acestora de către foştii proprietari.
Înfiinţarea acestei ultime comisii a fost amânată din cauza unei polemici izbucnite în interiorul USK, între Victor Ponta şi Crin Antonescu. Preşedintele PNL a declarat că nu este de acordat ca cineva să anunţe o decizie luată de liberali, înainte ca aceştia să fi luat, de fapt, vreo hotărâre. El a explicat că partidul pe care-l conduce este de acord cu înfiinţarea comisiei, dar a amânat răspunsul formal, pentru ca nimeni să nu-şi imagineze că PNL ia în considerare eventuale ultimatumuri.
Ioana Băsescu a cumpărat în septembrie un teren agricol de 290,41 hectare în judeţul Călăraşi, contractând de la cec un credit ipotecar pe 30 de ani şi cu o valoare de peste un milion de euro.
Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat, la 13 noiembrie, că a fost sunat, în urmă cu două-trei săptămâni, de către Traian Băsescu, care l-a rugat ca Gheţea să nu fie schimbat de la conducerea CEC, fără a motiva această intervenţie.
Ulterior, şeful statului a confirmat că a avut o discuţie cu ministrul Chiţoiu, în cursul căreia „l-a avertizat” să nu-l schimbe din funcţie pe Gheţea înainte de terminarea mandatului legal.