vineri

29 martie, 2024

21 februarie, 2020

Ministerul Economiei a anunțat că ministrul Virgil Popescu a emis vineri autorizația pentru executarea lucrărilor de foraje geotehnice offshore pe segmentul submarin al viitoarei conducte de alimentare din amonte Ana – STG, în apropierea țărumului, în zona Vadu, județul Constanța.

Autorizația a fost emisă la solicitarea Black Sea Oil&Gas, care primește astfel permisiunea de a derula ”activități de investigații geotehnice” în interiorul culoarului pe care va fi amplasată conducta submarină ce va transporta gazele extrase din perimetrul offshore Midia către țărm.

Zona proiectului MGD cuprinde zăcămintele de gaze ”Ana” și ”Doina”, situate la aproxiamativ 120 km de țărmul României, în zona cu apă de mică adâncime – cca. 70 de m, a perimetrului XV Midia.


„Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri susține demararea proiectelor de exploatare din perimetrele offshore. Am făcut astăzi un pas esențial în dezvoltarea proiectului de extracție de gaze din zăcămintele Ana și Doina, prin semnarea autorizației care permite investigațiile geotehnice. Această autorizație este vitală în dezoltarea proiectului offshore, întrucât studiul geotehnic va determina adâncimea de amplasare a conductei, pentru a se asigura conformitatea cu cerințele tehnice și cele prevăzute în Legea Offshore. În absența acestui studiu nu se poate proiecta și nici nu se poate construi conducta submarină”, este citat Virgil Popescu în comunicatul  Ministrului Economiei.

Black Sea Oil & Gas și Transgaz au semnat în august 2019 un ordin de începere a lucrărilor la infrastructura care va prelua în Sistemul Național de Transport producţia de gaze provenite din ”Proiectul Dezvoltare Gaze Naturale Midia”.

O conductă submarină de 121 km va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, unde urmează 4,1 km de conductă subterană până la noua staţie de tratare a gazelor („STG”). Gazele tratate vor fi livrate prin staţia de măsurare a gazelor localizată în perimetrul STG către SNT operat de Transgaz.

Producţia de gaze este estimată să înceapă în trimestrul 1 al anului 2021.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: