Potrivit datelor publicate de Eurostat, România s-a situat în anul 2017 pe locul 24 din 28 între statele membre ca pondere în PIB a cheltuielilor sociale, cu doar 11,7%, faţă de o medie la nivelul Uniunii de 18,8%. Explicaţia imediată o constituie nivelul relativ redus al cheltuielilor publice, de doar 33,7% din PIB (45,8% media UE).
Trebuie subliniat, însă, că, dacă raportul dintre cheltuielile noastre şi media UE este de circa 74%, dacă ne uităm la fiscalitate (veniturile provenite din taxe şi contribuţii sociale) stăm încă şi mai slab, cu doar 64% (25,8% din PIB colectăm noi faţă de o medie UE situate la 40,2%).
Aşa încât, nu mai trebuie să ne mire de ce România figurează în statistica europeană a anului 2017 pe ultimul loc între statele UE la procentajul în PIB al sumelor alocate pentru educaţie (2,8%) şi pe antepenultimul loc la procentajul în PIB al banilor daţi de stat pentru sănătate (4,3%, după Letonia – 3,5% şi Cipru 2,6%).
De reţinut, din perspectiva unor alocări pe bază de resurse reduse, lituanienii, care au cheltuieli de 33,1% din PIB ( adică mai mici cât noi) au alocat 4,9% din PIB pentru educaţie şi 5,7% pentru sănătate. Asta deşi alocă un procentaj similar pentru protecţia socială ( 11,2% din PIB ei şi 11,7% din PIB noi).
Prima observaţie importantă este că, pentru a converge realmente cu ţările din UE, trebuie să majorăm sumele încasate prin sporirea fiscalităţii şi/sau creşterea gradului de încasare.
Rezultatul ar trebui să asigure un spor de 35%, fără de care vom avea în continuare un stat slab, incapabil să finanţeze atât domeniile sociale cât şi investiţiile (etern sacrificate) în infrastructură.
A doua observaţie ţine de alocările disproporţionate în repartizarea fondurilor cheltuite de stat. Coincidenţă interesantă, sănătatea, educaţia, protecţia social şi protecţia mediului sunt situate toate la ceva mai mult de 60% din practica europeană, în timp ce apărarea şi ordinea publică se duc undeva la valori duble.
Doar pensionarii nu simt incompetența statului
Revenind însă la protecţia socială, subiectul principal al datelor comunicate de către Eurostat, se poate decela aceeaşi repartizare „originală” a banilor strânţi de stat, atâţia cât sunt ei.
Pensiile şi (ceva mai puţin) familiile cu copii sunt clar prioritare, în timp ce supravieţuitorii şi persoanele aflate în şomaj beneficiază de sume relativ ridicole din partea statului după standardele europene.
Practic, pensionarii aproape că nu simt efectul colectărilor relativ mici de bani la buget, în timp ce alte categorii sunt puternic afectate de fiscalitatea redusă.
Asta pentru că peste 75% din sumele pentru protecţia socială sunt destinate pensiilor, efort disproporţionat în raport cu practica din UE.
Pentru referinţă, precizăm că Germania alocă doar 48% din banii destinaţi protecţiei sociale pentru pensii, iar Franţa 55%.
Ţări din regiunea noastră precum Ungaria (50%) sau Polonia (55%) lucrează cu ponderi similare. Ceea ce înseamnă că au ales să meargă pe nişte tipare occidentale de alocare a banilor şi nu balcanice, păstrând proporţiile de dezvoltare.
Ceea ce se poate vedea şi mai bine atunci când se face raportarea banilor alocaţi la sumele totale disponibile în cazul nostru pentru cheltuielile guvernamentale. Unde am bifat (deocamdată, atenţie, doar pentru 2017 !) cu banii alocaţi pentru pensii un impresionant 118% faţă de media UE, de altfel singurul domeniu unde trecem de această medie ( vezi tabelul).
De subliniat, chiar şi în condiţiile în care rata şomajului la noi este undeva sub jumătate din media UE, procentaje de 7%-8% ca raport între sumele alocate pentru şomaj nu îşi găsesc nicio explicaţie, mai ales că familiile de şomeri stau de departe cel mai prost dintre toate categoriile în clasamentul gospodăriilor după Ancheta Bugetelor de Familie.
Una peste alta, statul nu adună nici pe departe destui bani pentru a avea ce cheltui, chiar şi la un deficit bugetar aflat la limita permisă de 3% din PIB. Colac peste pupăză, sumele insuficiente per total sunt alocate şi destul de bizar, dacă ne raportăm la practica altor state, ceea ce se evidenţiază plenar în materie de protecţie socială.
De aceea, dacă vrem să facem realmente parte din Europa civilizată, cu servicii sociale la standardele aferente, ar fi o idee să examinăm corelaţiile dovedite la alţii ca funcţionale între cheltuielile bugetare şi să le perfecţionăm întru convergenţa reală cu UE. Altminteri n-are rost să ne plângem cum iese ”prăjitura bugetară” dacă nu respectăm şi ”reţeta europeană”.
