Un număr de 17 noi confirmări de Covid-19 au fost anunțate joi, la ora 13.00, comparativ cu marți ora 18.00. Numărul total al infectărilor din România, de la apariția primului caz cu noul cooronavirus, a ajuns astfel la 277.
Un număr de 25 de persoane au fost declarate vindecate și externate (16 la Timișoara, 8 la București și unul la Iași).
Acestea 17 noi infectări au fost descoperite la testările mai vechi (la contacți ai unora dintre persoanele identificate zilele trecute) și sunt rezultatele pozitive din ultimul set de teste prelucrate, în număr de 303.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.973 de teste, față de 4.696, miercuri seara. Din total, 4.696 au fost negative.
Menționăm că numărul de teste este mai mare decât cel al persoanelor testate, întrucât o persoană identificată cu Covid-19 este testată și la finalul perioadei de tratament, de două ori.
Cazurile noi de îmbolnăvire: 4 la Suceava, 3 la București, 2 la Cluj, 2 la Bistrița Năsăud, 2 la Covasna și câte unul la Iași, Dolj, Ilfov și Constanța.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 19 ani și 67 de ani, mai informează Grupul Strategic de Comunicare.
Starea generală de sănătate a pacienților este bună, cu excepția a șase bolnavi aflați al Terapie Intensivă, din care unul în stare gravă la Craiova (pacient cu boli pre-existente).
În carantină instituționalizată sunt 3.822 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 33.709 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.