România a trecut miercuri de plafănul de 16.000 de cazuri Covid-19 confirmate, dintre care 7.961 la persoane care au fost declarate vindecate și externate. Din total, 1.016 de persoane au decedat.
Numărul de cazuri noi în ultimele 24 de ore a crescut, după două zile de scăderi, la 224.
La ATI, în acest moment, sunt internați 228 de pacienți.
Carantină, izolare, teste prelucrate
- Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.313 de persoane.
- Alte 18.980 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
- Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 277.804 de teste.
- În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 375 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.794 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Amenzi și dosare penale
- Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 568 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
- Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 107 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 42.700 de lei.
Situația din diaspora
- În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.855 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.698 în Italia, 561 în Spania, 29 în Franța, 424 în Germania, 83 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.
- De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 102 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 33 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
- Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.