7 martie, 2017

Scoțând din calcul Marea Britanie, care într-un orizont previzibil de timp va părăsi Uniunea Europeană, liderii celor mai puternice 4 state ale UE- Germania, Franța, Italia și Spania- s-au întâlnit luni, la Palatul Versailles, anunțând că sprijină conceptul unei Europe cu ”mai multe viteze”, în care membrii blocului să poată decide individual un ritm propriu de integrare.

Reuniunea la care au participat cancelarul Angela Merkel, președintele Francois Hollande, premierul Paolo Gentiloni și premierul Mariano Rajoy, scrie Politico, a fost una simbolică, în care cele mai bogate și populare state din Uniune au transmis decizia de a forma, după Brexit, un nucleu continental al unității.

UE este și în prezent un club divizat în facțiuni, or mini-coaliții regionale sau bazate pe interese comune. Există așa-numitul grup Vișegrad, al puterilor Europei Centrale (Polonia, Ungaria, Slovacia și Cehia). Există așa-numitul Club Med, al statelor din sudul Europei, de cele mai multe ori condus de Grecia.


Există o coaliție a Statelor Baltice, unite în principal de teama comună de agresiunea Rusiei. Și mai există așa-numitul Consiliu Nordic, care include state non-UE, precum Norvegia și Islanda. Bineînțeles, există Zona Euro și Spațiul Schengen.

Rareori însă, în istorie, puteri majore ale UE au simțit nevoia să își etaleze greutatea, să dorească să își combine puterile economice, militare și influența pe care o exercită în sectorul financiar. Brexit, dar mai ales valul de populism eurosceptic par să fi generat o schimbare de mentalitate. Alianța celor 4 puteri europene s-a mai făcut simțită în 2012, când aceleași state au încercat să depășească criza anunțând un program de 130 miliarde euro dedicat scoaterii Europei din criza datoriilor care amenința existența monedei unice.

Un înalt oficial UE familiarizat cu conținutul discuțiilor de la Versailles citat de Politico afirmă că alianța celor 4 state a fost decisă ”pe fondul oportunităților apărute”.

Întâlnirea celor ”4 mari” pare să nu conțină, deocamdată, nimic spectaculos- liderii s-au consultat pe marginea unei reacții comune la Carta Albă prezentată, săptămâna trecută, de președintele CE Jean Claude Junker.


Iar acest răspuns indică o preferință clară pentru al treilșea scenariu, cel al Europei cu mai multe viteze. Mesajul de la Versailles conține apeluri către o mai adâncă cooperare și integrare, dar în măsura în care decide fiecare stat, în domenii precum Apărare, Securitate, Fiscalizare și Politici sociale.

În declarația de presă oferită după reuniune, cei 4 lideri au vorbit fiecare în limba natală, dar au folosit un limbaj comun: Hollande a introdus conceptul de ”cooperare diferențiată”, Merkel a cerut UE să accepte ”că anumite țări să meargă mai repede decât altele”, Rajoy a averizat că ”statele trebuie să aleagă”, iar Gentiloni a spus că trebuie să acceptăm ”niveluri diferite de integrare”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: