6 iunie, 2017

Randamentul mediu anualizat al fondurilor de pensii obligatorii administrate privat (Pilon 2 – P2) s-a ridicat la 9,46%, în primii nouă ani de funcționare (20 mai 2008 – 19 mai 2017), „ceea ce reprezintă o cifră remarcabilă, realizată într-un context marcat de crize și turbulențe pe piețele internaționale în ultimul deceniu”, potrivit Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), a administratorilor fondurilor de pensii private.

Deja de anul trecut, fondurile de pensii private obligatorii din România au fost cele mai performante din cele 15 țări din Uniunea Europeană care au sistemul P2,  monitorizate de Federația Europeană a Investitorilor și Utilizatorilor de servicii Financiare – Better Finance.

Randamentul de la înființare al fondurilor Pilon 2 înainte de comisioane a fost de 5,4% anul trecut, calculat de Better Finance cu datele până la 31 decembrie 2015.


Investirea banilor primiți din contribuțiile de pensii au adus participanților la Pilonul 2 un câștig net de comisioane de 6,91 miliarde de lei (peste 1,51 mld.euro).

La 19 mai 2017, activele nete gestionate au depășit 35,1 miliarde de lei (7,7 mld. euro), din care 28,2 miliarde de lei reprezintă contribuțiile brute primite în administrare de fondurile de pensii private obligatorii.


„De asemenea, peste un milion de români din cei aproape șapte milioane care contribuie la Pilonul II au în conturi sume de peste 10.000 de lei fiecare, un capital personal deja destul de consistent, ce va continua să crească pe masură ce sistemul va progresa”, a declarat Iulius Postolache, președintele APAPR.

La Pilonul 2 contribuie obligatoriu cetățenii români majori în vârstă de ai puțin 35 de ani. Anul trecut au intrat 256.766 de participanţi în Pilonul 2, dintre care 248.028 prin repartizare aleatorie (96,59%) şi 8.738 prin acte de aderare (3,4%), potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), citate de Agerpres.

Fondul NN a înregistrat în 2016 cele mai multe acte de aderare – 5.609, fiind urmat de Fondul BRD cu 2.384 și Fondul BCR – 400.

Principala problemă a Pilonului 2 este stagnarea nivelului contribuției virate către fondurile de pensii private la 5,1%, deși trebuia să ajungă la 6% încă din anul 2016. Conform legislatiei actuale, acest nivel va fi atins abia în anul 2018, spune APAPR.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: