Buget 2021: Banii, fundamentele, distribuirea

Veniturile bugetului general consolidat făcut public joi seara de Ministerul Finanţelor Publice sunt de 364,9 miliarde de lei (32,67% din PIB), iar cheltuielile de 444,9… Mai mult›
11.02.2021
+53%, creșterea alocărilor pentru salariile din sectorul public, din 2015 încoace. Observații

Ponderea sumelor destionate plății salariilor pentru bugetari în veniturile bugetului general consolidat a crescut de la 22,3% în 2015 până la 34,2% în 2020. Ceea… Mai mult›
10.02.2021
DOCUMENT / Marile companii de stat profitabile nu pot compensa pierderile de miliarde ale celorlalte peste 800 – analiză Consiliul Fiscal

Companiile cu capital majoritar de stat au înregistrat pierderi nete cumulate de 1,8 miliarde de lei în 2019, în ciuda profitului net de 3,7 miliarde… Mai mult›
09.02.2021
Prăbușire dramatică a productivității muncii în agricultura românească

Productivitatea muncii în agricultura românească s-a prăbușit în 2020, potrivit datelor publicate de Eurostat. Evoluția consemnată față de anul precedent a fost de -47,2%, la… Mai mult›
09.02.2021
Belarus își închide frontierele cu Polonia și Lituania
de Iulian Soare , 18.9.2020
Belarus ”se vede constrânsă” să-şi închidă frontierele cu Polonia şi Lituania, a declarat joi preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, care a anunţat și o întărire a controalelor la frontiera cu Ucraina, relatează Reuters şi DPA, preluate de Agerpres.
Anunţând închiderea frontierei cu cele două ţări membre ale UE, Lukaşenko, 66 de ani, a spus:”Suntem forţaţi să retragem trupele de pe străzi”.
La un forum al femeilor desfăşurat joi la Minsk, preşedintele belarus le-a transmis popoarelor din cele trei ţări vecine menţionate: “Opriţi politicienii fără minte, nu-i lăsaţi să declanşeze un război!”
Această declaraţie intervine în timp ce criza politică nu slăbeşte în fosta republică sovietică, confruntată cu o vastă mişcare de contestare populară după alegerile prezidenţiale din 9 august.
Respins de opoziţie care evocă o consultare trucată, scrutinul a dus la reconfirmarea mandatului lui Aleksandr Lukaşenko aflat la putere din 1994.
Polonia şi Lituania au denunţat aceste alegeri, apreciindu-le drept fraudate, şi au primit mai mulţi opozanţi care au fugit de regimul de la Minsk.
OSCE – misiune de experți independenți
Ministerul de Externe danez a anunţat joi că un grup de state membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au constituit o misiune de experţi independenţi pentru investigarea încălcării drepturilor omului şi fraudelor electorale la scrutinul prezidenţial din Belarus.
Această misiune, care va investiga numeroasele relatări privind încălcări ale drepturilor omului înaintea, în timpul şi după alegerile din 9 august, urmează să publice un raport într-un termen de şase săptămâni, potrivit MAE danez.
Membrii OSCE care au constituit această misiune sunt Danemarca, Belgia, Canada, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Franţa, Islanda, Letonia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Slovacia şi SUA.
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei europene a anunţat că opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia este aşteptată luni la Bruxelles, unde se va întâlni cu miniştrii de externe din statele UE.
„Înaltul reprezentant Josep Borrell va organiza luni dimineaţă la Bruxelles o reuniune informală cu doamna Svetlana Tihanovskaia şi miniştrii afacerilor externe ai statelor membre ale UE”, a declarat purtătorul de cuvânt Peter Stano.
Opozanta, refugiată în Lituania după alegerile din 9 august, va merge după această întâlnire la Parlamentul European. Aceasta este a doua ei deplasare oficială externă, după cea efectuată la Varşovia.
Svetlana Tihanovskaia a anunţat că pregăteşte o listă cu membri ai forţelor de ordine responsabili pentru violenţele şi arestările arbitrare survenite în timpul manifestaţiilor împotriva preşedintelui Lukaşenko, în vederea unor eventuale acţiuni penale în viitor.
Miniştrii europeni de externe vor discuta pe 24 – 25 septembrie despre sancţiunile pe care UE intenţionează să le adopte împotriva responsabililor de la Minsk.