14 septembrie, 2020

Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Michele Bachelet, a repetat luni cererea adresată Minskului de deschidere a unei anchete privind acuzațiile de tortură aduse forţelor de securitate din Belarus.

„Dată fiind amploarea şi numărul lor, toate acuzaţiile de tortură şi de alte forme de rele tratamente aduse forţelor de securitate vor trebui documentate şi supuse unei anchete, pentru ca vinovaţii să fie aduşi în faţa justiţiei. Există în continuare relatări care indică o utilizare inutilă şi excesivă a forţei de către reprezentanţii legii”, a declarat Michele Bachelet, citată de Agerpres.

Situaţia din Belarus, unde mobilizarea celor care contestă realegerea președintelui Alexandr Lukașenko se confruntă cu o represiune puternică, va face vineri obiectul unei dezbateri de urgenţă în cadrul Consiliului ONU pentru drepturile omului (UNHCR), la solicitarea Uniunii Europene.


Decizia de a organiza dezbaterea a fost luată de ţările membre ale Consiliului ONU pentru drepturile omului la capătul unei sesiuni de vot cerută de Venezuela.

Potrivit preşedintei Consiliului, austriaca Elisabeth Tichy-Fisslberger, 25 de state au votat în favoarea reuniunii, două împotrivă, iar 20 s-au abţinut.

Ambasadorul Belarusului la UNHCR, Iuri Ambrazevici, s-a opus moţiunii, spunând că „face parte dintr-o campanie politică extinsă organizată de Uniunea Europeană pentru a susţine forţele politice din Belarus care au pierdut alegerile”.

„UE creează condiţiile pentru menţinerea acestui impas politic în societatea din Belarus”, a adăugat el.


Rezultatele alegerilor prezidenţiale au fost respinse de Uniunea Europeană, care pregăteşte sancţiuni împotriva unor înalţi reprezentanţi ai regimului belarus şi i-a cerut lui Aleksandr Lukaşenko să dialogheze cu opoziţia. Lukaşenko a refuzat în schimb orice concesie şi denunţă un complot occidental menit a-l înlătura de la putere. Singurul său aliat rămâne Rusia.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: