Încercarea liderilor europeni de a separa relația politică de cea de afaceri în legăturile cu China a eșuat, scrie Politico. La doar trei luni de la semnarea acordului de investiții cu UE, liderii de partid și personalitățile publice din China îi încurajează pe cei 1,4 miliarde de consumatori ai țării să boicoteze brandurile occidentale ca urmare a sancțiunilor impuse de europene pentru abuzurile comise de Beijing împotriva minorității uigure.
După negocieri care au durat 7 ani, UE și China păreau să să ajungă, în urmă cu trei luni, la un acord comercial apreciat, la acea vreme, drept ”istoric”. Înțelegerea ar fi îmbunătățit accesul pe piața chineză al investitorilor europeni și ar fi asigurat, în același timp, accesul companiilor chineze pe piețele europene.
UE a decis însă să sancționeze China pentru abuzurile și persecuțiile îndreptate împotriva minorității uigure, decizie care a făcut ca acordul comercial să fie imediat ”pus pe aparate”. Concomitent, companii precum Nike sau H&M s-au angajat să nu mai cumpere bumbac din Xinjiang, în urma acuzațiilor despre munca forțată și epurarea etnică la care sunt supuși minoritarii uiguri din regiune.
H&M a fost printre primele companii occidentale afectate. Brandul suedez de haine și-a văzut săptămâna trecută produsele retrase de pe principalele site-uri chineze de vânzare online. Cel puțin trei mari platforme chineze de comerț online – Pinduoduo, JD.com și Tmall – au retras produsele H&M de la vânzare.
H&M, al doilea retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial, își asigură mai mult de 5% din cifra sa de afaceri în China, unde se află aproape 10% dintre magazinele sale.
Nici compania Nike, principalul producătorul american de articole sportive, nu a fost scutită de furia consumatorilor chinezi după ce, la fel ca H&M a decis să nu mai folosească bumbac din Xinjiang.
Ministrul chinez de Externe a negat orice implicare a guvernului și a încercat să explice că măsurile sunt exclusiv expresia nemulțumirilor publicului.
Brandul de fashion Hugo Boss a intrat și el în colimatorul consumatorilor chinezi după ce a emis o declarație că bumbacul folosit pentru produsele sale nu provine din Xinjiang.
”Acest brand german, care a făcut uniformele militarilor naziști, s-a inflamat”, se arată într-un articol publicat pe un site de știri chinezesc, unde s-a făcut inclusiv referire la faptul că respectiva companie germană a folosit sclavi și a supus prizonieri de război la muncă forțată în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.
Politico notează că reacția agresivă a Chinei vine în contextul în care actualul președinte american Joe Biden încearcă să mobilizeze o alianță comercială cu UE, UK și Canada, menită a contracara economia chineză.